Răsfoiam zilele trecute, în timp ce o așteptam pe Ana să iasă de la dentist, un număr mai vechi dintr-o revistă glossy. Una serioasă, cu renume, din cele pe care obișnuiam să le citesc cu regularitate la un moment dat și la care vedetele apelează pentru exclusivități. O exclusivitate era și pictorialul-interviu pe care mi-au picat ochii. O vedetă din lumea muzicii anunța în premieră venirea pe lume a celui de-al doilea copil. Fotografiile, foarte frumoase dealtfel, erau însoțite de un interviu. Cum au ajuns să aibă al doilea copil, cum a diferit sarcina actuală de prima, chestii de mămici.
Noi nu avem de gând să ne luăm copiii cu noi în concediu. Mi se pare aberant
Cam așa suna, pe scurt și poate ușor distorsionat de subiectivismul personal, unul din răspunsurile divei. Am făcut ochii mari și am continuat lectura, poate nu am înțeles bine. Ei bine, pricepusem chiar foarte bine. Cântăreața susținea că nu e de părere că atunci când apar copiii, ei trebuie să însoțească cuplul în vacanțe.
De exemplu, dacă te duci în Thailanda, unde iei copilul după tine, chiar dacă este mare – vorbim de un copil de 7 ani la vremea interviului. El o să stea să se uite pe pereți, în timp ce tu te bucuri de peisaje (!). Vacanțele trebuie foarte bine delimitate – vacanțe cu copilul, unde să se meargă exclusiv pentru copil, cum ar fi un parc de distracții și vacanțe fără copil, adică orice călătorie care nu include distracții dedicate exclusiv copiilor.
Aha, merge socoteala, dacă ai bani și timp să faci vacanțe separate. Și nervi să le planifici așa strict. Vacanța de copii, în care se presupune că eu mă plictisesc teribil, că doar m-am dus pentru copil să-l distrez pe el și vacanța pentru noi, care oricât ar fi de mișto și inedită, nu iau copilul să se bucure și el, că e vacanță de adulți. Ușor păguboasă și tristă gândirea, indiferent de câte resurse de bani și timp dispui.
Finalul însă m-a dat pe spate
Noi am muncit mult la ceea ce avem, nu ne-a dat nimeni nimic. De aceea, copiii noștri nu vor crește cu ideea că poți merge peste tot și poți avea orice, ci că trebuie să muncești pentru asta.
E clar, n-am stofă de vedetă, mi-am spus atunci. Eu am plecat cu copilul după mine peste tot. În week-end-uri, în străinătate, la mare, la munte, pe frig, pe cald. Am luat-o la două luni jumate la Bran, în cel mai mohorât și aglomerat 1 mai care s-a inventat. A dormit fata mea pe zgomot de farfurii sparte la o petrecere de greci de n-a avut treabă.
Am mers în metropole sau sătuce de munte. La liniște sau agitație. La leneveală sau la maraton de vizitat. La all inclusive și la mare la cort. Mi-aș lua copilul și în croazieră și în Thailanda, chiar și în Dominicană, unde este visul meu să ajung cândva. Aș explora cu el fiecare bucățică de plajă, fiecare frântură de lume altfel.
Da, recunosc, noi suntem extremi. Am luat copilul cu noi chiar și în călătoria aniversară de căsătorie. Poate nici așa nu-i bine , știu și eu? Dar nouă ne e bine. Nicicând călătoriile noastre nu au fost mai colorate, mai diverse, mai așteptate. Am schimbat concediul pe vacanță.
Am adaptat călătoriile la copil și copilul la călătorii
Mi-am asumat că, din momentul zero, familia, casa, serviciul, vacanța n-o să mai arate la fel. Că ele trebuie festonate pe tiparul noii formule, exact ca o fustă pe silueta celei care-o poartă. Nu mă simt sacrificată și nici nu cred că sunt. Am continuat să mă plimb cu soțul meu de mână pe malul apei, doar că de mâna cealaltă am prins încă o palmă mică. Am continuat să îmi beau frappe-ul pe sezlong, dar am adăugat la comandă și o limonadă sau un fresh de portocale. Musai cu pai roz. Și poate o prăjitură asortată, neapărat cu multe fructe. Am mers în continuare în drumeții, ba chiar acum am căutat locuri inedite, peisaje frumoase, experiențe noi și memorabile. Poate dacă eram doar noi nu ne agitam chiar așa.
Sigur, nu spun ca un concediu în doi nu e bun, din contră, uneori poate fi chiar salvator. Am avut şi noi mici escapade fără copil şi nu ne-a fost rău. Dar nici nu pot spune că am simțit nevoia foarte des de ele. Ăştia suntem noi, ciudăței uneori, chiar și după exigențele proprii.
Cum am făcut totuşi să ne fie bine cu copilul în vacanță?
Am luat-o cu noi peste tot, încă de când era foarte mică și nu am evitat drumurile lungi. Astfel, am obișnuit-o în mașină și nu a resimțit plictiseala aproape niciodată. A luat perioada petrecută pe drum ca pe o parte firească a zilei.
Sigur, mereu am avut cu noi jucării, muzică, uneori desene animate. Acum, de când e mai mare, jocuri pe tabletă, cărți. Foarte mult ne-au ajutat când era mică fişele de colorat, acum ne ajută jocurile de cărți sau mini board games-urile portabile.
Am ales mereu locații potrivite sau am adaptat programul după nevoile Anei. Totuși, nu ne-am dat complet peste cap programul. Nici nu am umblat în club la 12 noaptea, dar nici nu ne-am cramponat de ore de masă sau somn. Am considerat ca în vacanță putem relaxa mai mult regulile.
Am ales sa alternăm activități atractive pentru ea – parc de distracții sau acvatic, spectacole pentru copii, etc cu activități pe care le doream noi – să vizităm diverse obiective, de exemplu. Să luăm cina la un restaurant sau altele asemenea. I-am explicat de când era micuță că este vacanță și pentru noi și e normal să facem lucruri care ne aduc bucurie tuturor. Am încercat să o implicăm în toate activitățile și nu am considerat niciodată ca e prea mică pentru a înțelege ceva.
Am încercat să avem prin preajmă copii. Fie că am plecat împreună cu alte familii, fie că am încurajat-o să se împrietenească la fața locului cu alți copii. Deși uneori se lasă cu scandal, poate fi și de mare ajutor.
I-am dat multă libertate. În afara situațiilor periculoase, am lăsat-o să exploreze, să testeze, să alerge, să guste – da, uneori și nisip, să transpire, să se ude, să se murdărească.
Am vorbit mult. Foarte mult și despre orice. Deși poate specialiștii nu le recomandă, pe noi discuțiile și explicațiile ne-au ajutat mult în relația cu Ana. Chiar dacă ne ia mult și nu are efect imediat, nu renunțăm la discuții și explicații. Pe termen lung la noi au dat roade.
Nu am văzut călătoriile ca pe un răsfăț al copilului meu
Ca pe a cincea păpușă pe care i-o cumpăr și care va sfârși în lada pe care se pune praful și pe care își exersează pisica ghearele ocazional. Le-am văzut ca pe o șansă, pentru ea și pentru noi.
Călătoriile sunt ferestre prin care copilul meu cunoaște lumea, se împrietenește cu ea și cu sine. Se descoperă în situații și contexte diverse. Ia contact cu oameni ca el și mult diferiți. Își testează reacțiile în tot felul de situații. Își vede părinții de fiecare dată cu alți ochi și scrie în fiecare zi o altă poveste.
Călătoriile sunt daruri. de la voi către copilul vostru, de la voi către copilul interior și către omul adult care are mereu câte ceva de învățat.
Citește și
Clădiți-le amintiri! Case și mașini își vor lua singuri
Mini-vacanță în Bucovina cu copiii. Ce e de văzut cu cei mici
Locuri de văzut în România cu copiii. Canionul șapte scări
Iași, un oraș fascinant. Ce poți vedea în două zile
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Si eu vad lucrurile cam la fel ca voi, copiii sunt parte din familie si se cuvine sa ia parte la vacante. Poate nu la toate, dar la mai toate 🙂
Ma bucur ca gandim la fel 🙂
Eu am apreciat mereu concediile fara copii desi nu am reusit niciodata sa fac asa ceva.Sunt de parere ca cuplul are nevoie si de timp doar in doi si de aceea cred ca cei care reusesc sa faca asa ceva primesc un dar minunat la care eu pot doar spera.Am avut parte de un concediu minunat cu sotul meu atunci cand ne-am cunoscut. De cand au aparut copii nimic nu se mai compara cu acel concediu linistit.Concediile alaturi de copii sunt extenuante si nu au foarte Putin in comun cu relaxarea cel Putin la noi asa a fost de cand au aparut copii.
Da,cred ca depinde de contexte si cred ca e f important si ca e un copil, la noi :-). Cu doi nu stiu daca ar mai fi asa simplu. Daca simti nevoia de concediu in 2, go for it!
Si noi iubim concediile cu copilul…dar si pe cele fara! Mi se par 2 lucruri total diferite si necesare, nu spune nimeni ca trebuie sa pleci in Thailanda sau alte destinatii exotice dar cate un weekend la mare sau la munte, fara copil, are farmecul lui.
Perfect de acord! Uneori ajuta mult week-end-urile astea. Chiar si cate o seara 🙂
Da. Si noi luam moața in concediu. Și e foarte bine. E drept ca nu am ajuns in punctul in care sa se descurce cu bunicii, dar nu e corvoadă. Noi oricum avem vacante active si ei ii place sa vada, sa mearga, escaladeze. Nu e relaxant 100%, e împreună și așa funcționăm noi bine – in 3.
Exact asa si noi. La asta cu escaladatul, Ana ne da clasa. Ea e pasionata, noi mai putin 🙂
Și noi mergem cu Ingrid peste tot și e cea mai mare plăcere să facem asta. 🙂
Daaa, voi sunteti un model pentru mine, va ador pentru cum o cresteti pe Ingrid 🙂
Noi am luat-o pe fetita cu noi de la inceput peste tot. Tin minte ca avea pana in 3 ani cand am trecut prin Viena si a fost uluita de arhitectura. Striga din toate puterile: “ Tati, nu opri masina, te rooog!”. Ne-am invartit prin centru vreo ora, statea cu ochii lipiti de cladiri. Iar cand am oprit si a coborat a fost incantata! Asa ca nici nu se pune problema sa plecam fara ea si fara fratele ei in vacanta. Ba chiar ii duc in locuri cat mai variate, inclusiv la tara unde merg cu vaca! Avem noroc ca ea e livrovora, asa ca adora drumurile lungi, poate citi dupa bunul ei plac. Baietelul e cu totul altfel, dar avem si pentru el carti, jucarii, stau in spate intre scaunele lor si ne jucam, ii place mult sa ii cant… Drumurile lungi, de peste 3 ore, le facem noaptea, cand dorm amandoi.Ne gandim si la un concediu in doi, dar nu pentru viitorul apropiat. Vreau sa profit de perioada asta in care ei inca mai adora sa fie in preajma noastra.
Ce frumooos! Asa e si Ana, e uimita de tot ce vede i chiar daca normal ca prefera locurile de distractie pentru copii, apreciaza si vizitele la obiectivele turistce si calatoriile de explorare.
E clar, nici eu n-am stofa de vedeta. Am citit si mi s-a suit tensiunea (la adresa vedetei respective si a multora care gandesc la fel), cum adica, pentru ce faci copiii? Nu sa fie parte din familie?! Din pacate multi gandesc asa, stiu cand eram gravida cu Robert, multa lume spunea „hahaha, gata pita voastra, dupa ce faceti copil s-a zis cu plimbatul vostru si cu concertele, s-a zis cu tot!” Dar nu s-a „zis” cu nimic, noi am continuat sa facem exact ce faceam si inainte. Am avut bafta majora ca si copiilor le place ce facem, dar si noi am incercat sa ne adaptam si sa gandim planurile pentru toti, nu doar pentru noi. Am facut declic-ul cand avea Robert 4 luni si noi voiam la concert la Scorpions, dar in ultimul moment n-am gasit baysitter si am avut doua optiuni: sa raman acasa eu sau sa iau copilul cu mine. Am plecat, inarmata psihic ca daca e groasa rau, plec acasa. Si n-a trebuit, a dormit copilul in sling pe mine tot concertul, am primit felicitari de la toti care m-am vazut alaptandu-l (au spus ca asta e un nivel nou de „cool & badass”, sa alaptezi bebelusul la concert rock), de atunci n-a mai fost nimic sa ne stea in cale, tot ce am facut am facut impreuna cu ei si a fost superb. Acum de cand sunt mai mari e si mai fain, pentru ca avem niste discutii interminabile despre ce vedem si unde mergem, e superb sa realizezi cum se vede lumea prin ochii lor. Am avut si iesiri in doi (cand n-am putut sa-i luam din diverse cauze) dar parca ne lipseste o mana cand nu sunt cu noi… Eu ma distrez la fel de tare cu ei la parcul de distractii sau la plaja sau la concert, si mi se pare ca toti suntem mult mai fericiti cand suntem impreuna, indiferent de ce facem…
Daaaa, si noi la fel am facut. E, nu chiar cu copilul in ling la Scorpions, dar esti f f tare! Uite cum facem noi amintiri 😉