Alice în Țara Minunilor este una din cele mai îndrăgite povești din toate timpurile. Eu îmi aduc aminte și acum că ascultam povestea la pick-up – cine își mai amintește acest obiect? 🙂 si eram contrariată de toate întâmplările bizare prin care trecea fetița năzdrăvană. Ana a „prins” varianta Disney a poveștii și a fost multă vreme una din cărțile ei preferate pentru povestea de seară.
Dacă și copiii voștri o îndrăgesc pe Alice, am vești bune!
La Opera Comică pentru Copii se pune în scenă baletul Alice în Țara Minunilor, în regia Corinei Dumitrescu, cunoscută deja publicului OCC datorită altor spectacole iubite de copii.
Am rugat-o pe Corina Dumitrescu, #OmulOCC al lunii februarie, să ne introducă puțin în lumea magică a lui Alice, dar și în această poveste frumoasă numită regie de balet.
Cum ați virat de la cariera de prim-solistă a Operei Naționale București la cea de regizor de spectacole de balet?
Corina Dumitrescu: Parcursul a fost neașteptat și plin de surprize, așa cum de altfel se întâmplă când viața îți oferă ceva la care niciodată nu te-ai fi gândit că ar fi posibil. Cariera mea de balerină s-a încheiat încet, fără să am un spectacol decisiv, o reprezentație despre care să spun că a fost ultima și gata, de mâine îmi pun poantele în cui și nu mai apar pe scenă.
Pe de-o parte a fost un bine, pentru că am acceptat orice colaborare care mi-a dat șansa să dansez până la o vârstă mai înaintată, dar pe de altă parte îmi lipsește acest ultim spectacol care cumva îmi oferea alinarea încheierii unui capitol din viață mea,care indiferent cât mi-aș fi dorit să continue e natural să se termine.
Când încă mai eram solistă a Operei Naționale, am avut câteva mici încercări coregrafice de scurtă durată, care au fost apreciate și presupun că acest lucru a oferit încredere celor care mi-au propus primul meu spectacol, chiar la Opera Comică.
Nici nu vă imaginați surprinderea mea. Cineva credea că eu aș putea să fac un spectacol de dans!
Am stat lângă coregrafi și au fost create spectacole pentru mine și știu că trebuie privită cu responsabilitate această meserie. Eu încă mă tem să spun despre mine că sunt coregrafă,pentru că nu consider că am ajuns să posed cu adevărat instrumentele pe care un creator de mișcare le poate folosi.
Știința de a îmbina doi pași nu te transformă automat în coregraf și de aceea prefer să fiu umilă și să spun despre mine că sunt un realizator de spectacol.
Care este cea mai mare provocare pe care o resimțiți ca regizor, în lucrul cu oamenii, dar și în interacțiunea cu publicul?
Corina Dumitrescu: Dansatorii sunt o specie aparte de artiști. Dacă actorii au la îndemână improvizația și nu le este dificil să o aplice în lucrul pentru un spectacol, balerinii au nevoie de timp pentru a căpăta încredere înainte de a se cufunda în rol. asumarea coregrafiei și mai ales integrarea ei fără greș într-un rol necesită timp și multe repetiții.
Încrederea că ceva e bine făcut, cât de departe poate merge cu interpretarea,ce e mult, ce e puțin sunt lucruri pe care realizatorul le decide , conducând balerinul în desăvârșirea personajului interpretat.
Cel mai interesant rămâne însă căutarea în interiorul fiecărui artist al acelui lucru care declanșează interpretarea dorită.
Uneori descoperi emoții pe care nu le cunoști și rămâi uimit de capacitatea umană de a rezona cu sentimentele altora.
Cum a început colaborarea cu Opera Comică pentru Copii și ce reprezintă această colaborare pentru dumneavoastră?
Corina Dumitrescu: Cum spuneam, Opera Comică a fost cea care mi-a propus primul meu spectacol de dans. Cenușăreasa a fost realizată la cererea directoarei de atunci D-na Smaranda Oțeanu. Apoi colaborarea mea a devenit regulată datorită d-nei Felicia Filip, sub directoratul căreia am pus în scenă alte trei titluri, Fetița cu chibrituri, Jack și vrejul de fasole, Albă ca zăpada și acum Alice în țara minunilor.
Cum este să gândiți regia unor spectacole pentru copii? Ce aveți în vedere atunci când creați spectacole pentru copii, la ce sunteți atentă și ce vă doriți să le transmiteți?
Corina Dumitrescu: Acesta este un lucru care mă bântuie de câte ori fac un spectacol pentru copii, mesajul. Dar oare este atât de important să le dai celor mici de fiecare data câte o pildă ? De ce n-ar fi ok ca ei să vină și doar să se bucure de ceea ce văd, să înceapă să guste muzica și dansul în spectacole dedicate lor. Să vadă reprezentații care să nu le vorbească neapărat despre ce e bine și ce e rău așa cum și noi adulții avem această posibilitate.
De ce Alice în Țara Minunilor? Ce v-a inspirat la această poveste și cum ați ales-o?
Dacă celelalte titluri pentru OCC au fost comandate, Alice este propunerea mea și ceea ce m-a determinat să o aleg a fost tocmai lipsa logicii acestei povești și libertatea pe care mi-a oferit-o în caracterizarea eroilor . Nu m-a interesat să găsesc sensuri acolo unde nimic nu avea sens, astfel că spectacolul este o succesiune alertă a întâlnirilor pe care Alice le are cu straniile creaturi din visul său.
Deși Ducesa spune că fiecare lucru are o morală eu îi invit pe micii spectatori și pe părinții lor să nu insiste în căutarea ei. Uneori e bine doar să te bucuri
Dați-ne câteva motive pentru care cei mici (și părintii lor desigur) ar trebui să vină să vadă spectacolul Alice în Țara Minunilor de la Opera Comică pentru Copii?
Alice este un spectacol despre nimic și despre multe. Este despre întâmplări fără noimă și despre faptul că totul este posibil. Vino să te convingi și să intri în Țara Minunilor împreună cu noi!
Citește și
Cele mai bine vândute spectacole din 2018 de la OCC se joacă și în 2019
Jaqueline Bratu – Copiii trebuie să te perceapă ca pe un prieten mai mare
Maestrul Cristian Mihăilescu: Pentru un regizor, să lucreze pentru copii este o școală redutabilă
Cătălin Caracaș – Copilul vede și simte mai mult decât un adult
Felicia Filip – Părintele este, nu o dată, cel educat de copil
Răzvan Mazilu. Trebuie să îmi acord provocări noi, care de care mai radicale. Interviu
Talentul copilului tău. Un proiect original Pisica pe sârmă
Când inimile cresc pe ritm de aplauze infinite
Copiii din distribuția Sunetul Muzicii
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.