Iar fierbe netul, explodează grupurile de mămici, se fac tabere, se dau verdicte, se taie virtual capete. Un copil de 4 ani a fost „trântit” în Uber de o mamă sau o bonă, șoferul nu era cel chemat, noroc că doamna care chemase mașina respectivă era și ea în stradă. Au constatat confuzia, au căutat-o pe cea care plasase copilul, între timp venise șoferul chemat, care mai avea un copil în mașină, pare-se prieten cu „pierdutul”. Poveste cu final fericit, de data asta. Doar că iar s-a făcut deranj în rețelele sociale și mamele s-au împărțit în două tabere.
Pe o parte, sunt cele care își pun copiii de 4 ani în Uber, fără să verifice și Dumnezeu cu mila mai departe. Vizavi sunt mamele care nici la 14 ani nu își lasă copiii singuri.
Care-i calea corectă, unde-i adevărul? Ca întotdeauna, la mijloc
Dar cum vezi mijlocul? Cum îl definești, cum îl păstrezi, cum ți-l asumi? Generația noastră a crescut cu cheia de gât, copiii ăștia nici până la pâine n-au voie singuri. Îi ducem și îi luăm cu mașina de la școală, acolo îi preia un afterschool sau un bunic, pe cei norocoși un părinte. Îi purtăm pe la activități, seara îi „livrăm” acasă. La magazin mergem cu mașina, la piață la fel. Copii în fața blocului nu mai sunt și oricum la ce balamuc de mașini e, cine are curajul să își lase copilul să bată mingea pe maidan?
Cu mici excepții, copilul modern e crescut în clopot de sticlă
Din când în când, mai ridicăm un pic capacul, îl trimitem până la colț după lapte, musai cu telefonul după el și îl sunăm de 10 ori dacă cumva e coadă și întârzie. Îl mai lăsăm pe la vreun vecin, poate la curte la vreun prieten și cam atât. Singur în casă îl mai lăsăm, că acolo pericolele sunt din categoria „fatalității”, dar nici atunci nu prea stăm liniștiți și verificăm de un milion de ori dacă e totul bine.
Pentru că, realist vorbind, nu avem unde să-i lăsăm liberi și nu avem curaj
Nu ne dă mâna să ne asumăm că, în ciuda tuturor precauțiilor, se poate întâmpla acel X%, în care vecinul drăguț se dovedește a fi pedofil, puștiul din cartier se dă teribilist pe străduțe cu mașina nouă și îi scapă volanul, șoferul de Uber încurcă borcanele și îți duce copilul unde nu îl așteaptă nimeni. Trotuarele sunt pline de mașini, străzile de trecători grăbiți, cu nasul în telefoane, viața în general de oameni indiferenți.
Știm și ne imaginăm prea mult ca să ne asumăm riscuri
Și totuși, undeva trebuie să găsim granița între clopotul de sticlă și neglijență. Undeva trebuie să le dezlegăm aripile copiilor ăstora. Să le arătăm că avem încredere în ei. Să îi învățăm să zboare și pe urmă să îi lăsăm pe ei să ne arate că pot.
La naiba, nu putem lăsa lumea asta bolnavă să ne fure într-atât libertatea!
Da, nu e ok să lași un copil de 4 ani singur cu Uberul, dar parcă nici să duci de mână până în clasă la 12 nu e tocmai în regulă.
Voi ce părere aveți? Cum reușim să găsim echilibrul?
Citește și
Prea mic să se descurce singur, destul de mare pentru ciocolată
Copil singur în casă. De la ce vârstă?
Pe vremea mea. Suspinăm după el sau îl aruncăm la coș?
Învățați-i pe copii lucruri pe care roboții nu le pot înlocui
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.
Sursa foto – Freepik.com
Bua seara ,
Este foarte adevarat si trist, in acelasi timp .
Eu l-am lasat pe copilul meu in tabere , ca sa se descurce singur . Este clasa a II – a si afost deja in 4 tabere – 3 vara si anul acesta a fost si in tabara de iarna, la schi. Dupa fiecare tabara a venit mai sigur pe el , mai independent.
Da, taberele sunt o modalitate foarte bună de a-și exersa independența