Sunt mulți și colorați. Poartă toți tricouri la fel, cu însemnele școlii, unele roșii, altele portocalii, altele galbene. Râd și spun glume, merg rapid, ba chiar se și aleargă la un moment dat. Se împrăștie în toate colțurile și încep să exploreze. Îți dau senzația că sunt singuri. Nu se aude nicio voce stridentă, nu se urlă nicio amenințare. Adulții sunt infiltrați discret printre ei și îi supraveghează. Fiecare știe care sunt limitele și nu le încalcă. Se vede că nu sunt la prima ieșire împreună și nici în primul muzeu. Sunt copiii americani aflați în ultima săptămână de școală. Au ieșit să se bucure de finalul unui an și sunt lăsați să o facă.
Sunt lăsați să fie curioși, să alerge, să experimenteze
Când am ajuns în fața Institutului Franklin din Philadelphia și am văzut vreo 5 autobuze galbene de școală recunosc că m-am cam speriat. Am avut un deja-vu al haosului pe care îl știu de la astfel de acțiuni la noi. Copii alergând de bezmetici în toate direcțiile și țipând continuu. Adulți care încearcă să acopere țipetele urlând și mai tare și înșirând amenințări – Dacă nu sunteți cuminți, plecăm înapoi la școală. Cine nu se potolește, nu mai merge în excursie. Cutărică, te spun tatei, etc. Totul în agitația tot mai mare. Nici vorbă de așa ceva.
Deși mulți, copiii știu foarte bine ce au de făcut și li se dă voie să facă. Au voie să meargă liberi, nu neapărat în coloană doi câte doi, atâta timp cât nu se îndepărtează de grup. Au voie să se amuze, să râdă, să glumească, atâta timp cât nu deranjează pe cei din jur. Și nu o fac. Pentru că nu stă nimeni cu gura pe ei non-stop. Nu sunt puși la punct la fiecare două secunde, doar pentru că au respirat mai tare. Nu li se spune să nu pună mâna, ci din contră, sunt încurajați să o facă.
În muzeu, totul este bazat pe învățarea prin experiență și pe interactivitate
În zona Pământului, copiii și adulții pot vedea în timp real câți oameni se nasc și mor pe planetă în fiecare secundă. Pot experimenta singuri efectul poluării și al încălzirii globale. Pot vedea diferite fenomene ale naturii pe diferite părți ale globului. În zona corpului uman se trece efectiv printr-o inimă realizată la scară.
Se fac sesiuni de disecții pe organe – noi am asistat la disecția unui ochi de vacă. Copiii sunt familiari cu disecția, se pare că fac așa ceva și la școală. Există un aparat unde pot vedea în mărime naturală cum arată corpul uman la diferite tipuri de analiză – computer tomograf, raze gama, etc. Pot vedea o masă chirurgicală cu instrumente de operație adevărate. Unul din voluntari explică de ce poate suferi inima și cum se poate vindeca, un altul demonstrează efectele fumatului asupra plămânilor. Un simulator al unui aparat de gustări indică de ce e mai bine să mănânci un avocado decât un burger sau să bei o limonadă proaspătă în locul unui suc acidulat cu zahăr.
În zona dedicată electricității, vizitatorii experimentează efectiv cum se produce electricitatea în diferite moduri, iar în partea dedicată creierului uman copiii se joacă într-un labirint de fire și canale care reproduc circuitele din creier.
Mai multe detalii despre Franklin Institute găsiți pe pagina lor oficială.
Ideea de bază este că totul se face prin experimentat, nu prin privit
Copiii sunt invitați să pună mâna, să se ude, să se murdărească – există, evident șervețele și uscătoare de mâini în zonele respective. Sunt încurajați să vorbească între ei și să pună întrebări. Sunt coordonați și supravegheați de la distanță, în timp ce se joacă și explorează. Nu se teme nimeni că n-o să înțeleagă, drept pentru care nu stă niciun adult în coasta lor să le descrie ceea ce văd. Nu le explică nimeni nimic, în afara sesiunilor speciale ghidate sau a momentelor când cer ei explicații. Nu le spune nimeni să facă liniște, nu îi oprește nimeni când se plictisesc și schimbă atracția pe care o urmăresc. Fiecare copil stă cât vrea, acolo unde vrea, se joacă la ce vrea și înțelege ce poate.
Absolut niciun adult nu evită haosul și cu toate astea haosul nu se întâmplă
Copiii se poartă firesc, adulții din jurul lor la fel. Nimeni nu se alarmează, nimeni nu face caz de reguli, deși toți le respectă. Nimeni nu „cere” explicit nimic – liniște, atenție, respect. Cu toate astea, într-un mod magic, se întâmplă toate. Iar niște turiști est-europeni rătăciți prin sutele de copii americani de școală primară, rămân cu gura căscată în urma firescului lor.
Citește și
Lipsa de finalitate practică, una din bubele învățământului românesc
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Există fenomenul de burnout la copii?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Tii minte cand ti-am spus ca pe continentul asta copiii nu au traume si sechele la capitolul educatie? Ca daca au ceva de intrebat, intreaba in modul cel mai firesc, fara sa-si puna problema ca ar exista repercursiuni? Ca daca au ceva de spus spun, fara sa le treaca prin cap ca in alte parti li s-ar inchide gura ca „raspund inapoi unui adult” 🙂 Si eu am fost cu clasele copiilor mei in zeci de excursii, la diverse obiective, a fost superb si educativ si mai ales distractiv! Si exact cum ai remarcat, pentru cineva privind din exterior poate era greu de remarcat ca suntem si noi intre ei, desi eram cu ochii si urechile antena la copiii din grija noastra, nu cred ca a trebuit vreodata sa le atrag atentia ca nu fac ceva in regula. Apropo, cu titlul de anecdota, acum doua saptamani am avut musafiri vreo 4 zile, prieteni de-ai nostri din copilarie impreuna cu copiii lor, am fost toti cu gasca la Ripley’s Aquarium in Toronto, nu mai fusesem. A fost absolut superb (daca ajungi vreodata pe aici ti-l recomand cu caldura, niste experiente unice! Emmy care e cea mai mare fana rechini era sa lesine de placere, au si lasat-o sa se joace cu cativa si sa-i mangaie), dar la un moment dat am fost trasa de maneca de domnul meu care mi-a explicat ca doar gura „noastra” (adica a mea cel mai tare) se aude in tot acvariul. M-am uitat in jur si am remarcat ca nimeni nu parea sa fie deranjat de noi, dimpotriva, in loc de cei cinci copii ai grupului care se stransesera toti in jurul meu (eu sunt aia care intra in delir cand da de animale, si pot sa povestesc zile in sir despre ce vad, se pare ca le-am captat atentia) mai adunasem inca vreo sapte din alte grupuri, care se tineau si ei langa mine cu gurile cascate. Si da, eu eram aia cu gura cea mai mare, cu „Uite si un nurse shark, il recunosti dupa „mustati”!!! Si uite, si un peste spada!!! Si uite… Si stiati ca… Si uite…” dar n-a fost nimeni deranjat, dimpotriva, am avut audienta din ce in ce mai mare :-)))
Da, Simona, esti mereu in gandurile mele cand vad normalitatea de aici. Ma gandesc ca la voi e si mai si :-))) Grozava si amuzanta poveste 🙂
Si daca e vorba de turma, cum aduni 1800 de copii de 8 si 9 ani la Filarmonica… 😀 https://gainile.wordpress.com/2016/01/27/din-nou-la-filarmonica/
Se intampla multe la acel muzeu .Oare nu ies copii de acolo suprasolicitati ?In orice caz e bine de stiut ce se intampla in lume.Din cate stiam eu , copii americani nu pot raspunde corect la intrebarea : ‘de unde vine laptele?’ dar iata ca acolo se face disectie pe Organe in fata lor.Citisem de curand ca in Anglia lumea nu mai vrea sa puna mana pe carne cruda pentru a gati iar cei din industrie s-au gandit deja la un ambalaj special care sa fereasca contactul direct cu carnea proaspata(trist 🙁 ).
Fausta, cred ca aia cu „de unde vine laptele” e posibil sa fie fabulatie din ciclul „copiii din Germania cred ca vacile sunt mov, din cauza ambalajului Milka” 🙂 Noi locuim in Canada dar nu-mi imaginez ca sistemul scolar e radical diferit, ai mei merg de la 4 ani in excursii de genul asta si sunt invatati la modul practic. Adica au vazut cum se mulg vacile si au vazut ce se intampla cu laptele pana ajunge in frigiderul din magazin. Extrapolat la orice alt proces, nu numai la branzeturi 🙂 Au facut cu mana lor sirop de artar, au tras cu arcul si au facut focul cu bete si iasca la lectiile de sociologie si asa mai departe. Mie mi se par de departe copiii care invata cel mai practic si sunt pregatiti pentru viata. Sunt invatati sa faca un checkbook, cum functioneaza guvernul, sa vorbeasca in public si sa-si exprime clar ideile, sa ajute pe altii, sa doneze si sa voluntarieze, sa gateasca, au lectii teoretice si practice de nutritie in scoala, cate si mai cate… si de cate ori e posibil, se incearca sa fie facut totul „hands on”, pentru ca asa se invata si se retine cel mai bine. Motiv pentru care vezi atatia copii de scoala in excursii, la muzee si in alte parti 🙂
Nu pareau suprasolicitati, cred ca fiecare isi lua fix cat avea nevoie din experienta :-). Nu am aprofundat ce stiu sau nu copiii aici, ca nu am apucat, dar din ce i-am vazut pe cei din muzeu – cam 6-7 clase cu copii intre 7 si 12 ani pareau relaxati si la disectii si clar erau familiari cu multe notiuni
Draga Simona,
Intradevar eu locuiesc in Germania si povestea cu vacile mov am auzit-o deja.E de admirat cand copii au contact direct cu viata reala .Nu stiu ce se intampla peste tot dar mai e o vorba care spune ca :’ fara foc nu iese fum ‘.
Cu siguranta sunt si cazuri reale, sunt si multe extreme.