Am primit de la prietena mea din Statele Unite, un articol din ziarul Time despre generația de pre-adolescenți și adolescenți din America – cu ce probleme se confruntă, ce presiuni simt și la ce gesturi extreme ajung. Am stat mult să mă gândesc în ce formă să public articolul și am decis să îl redau aproape integral, în mai multe părți, pentru ca mai apoi să scriu concluziile și părerile mele.
Deși se referă la tinerii din America, articolul surprinde niște realități cu care se confruntă întreaga societate, inclusiv cea europeană și românească. Poate că la noi situația nu este atât de complexă și gravă ca în SUA, dar cred că în câțiva ani „recuperăm”. Fix atunci când copilul meu va ajunge la vârsta celor analizați în articol, ceea ce nu este o perspectivă îmbucurătoare deloc.
Text original „The kids are not all right”, Time, rubrica Mental Health. Traducere de Anca Cristina Ilie
Prima oară când s-a tăiat, Faith-Ann Bishop era în clasa a opta
Era ora 2 dimineaţa, iar părinţii ei dormeau. S-a aşezat pe marginea căzii acasă la ea, în Bangor, Maine, având în mână o agăţătoare metalică de la un stilou. Apoi a tăiat cu acesta pielea moale de lângă coaste. A curs sânge, iar ea a simţit un sentiment profund de eliberare. „Lumea devine foarte tăcută câteva secunde”, spune Faith-Ann.
Nu voiam să mă opresc, pentru că era singurul meu mecanism de a face faţă. Nu învăţasem altul.
Durerea rănii superficiale era o eliberare trecătoare de anxietatea cu care se lupta permanent, în legătură cu notele de la şcoală, cu viitorul ei, cu relaţiile, în legătură cu totul. De multe ori îi era rău înainte să plece la şcoală. Uneori vărsa, alteori rămânea acasă.
Au trecut trei ani până când Faith-Ann, acum în vârstă de 20 de ani şi studentă la film la Los Angeles, le-a spus părinţilor despre suferinţa ei istovitoare. Şi-a ascuns semnele de pe torace şi de pe braţe, la fel cum şi-a ascuns tristeţea pe care nu şi-o putea explica şi pentru care nu simţea că există o justificare.
Pe hârtie, ducea o viaţă bună. Îşi iubea părinţii şi ştia că ar fi susţinut-o dacă le-ar fi cerut ajutorul
Doar că nu putea suporta să le vadă îngrijorarea de pe chip.
Pentru Faith-Ann, tăiatul pe piele era o manifestare secretă, compulsivă a depresiei şi anxietăţii cu care se luptă ea şi milioane de adolescenţi din Statele Unite. Auto-mutilarea, despre care unii experţi spun că este în creştere, este poate cel mai răscolitor simptom al unei probleme psihologice mai largi: un spectru de angoase care chinuie adolescenţii secolului 21.
Adolescenţii din ziua de azi au reputaţia de a fi mai fragili, mai puţin versatili şi mai copleşiţi decât erau părinţii lor la aceeaşi vârstă
Uneori se spune despre ei că sunt răsfăţaţi sau cocoloşiţi sau controlaţi în permanenţă. Dar la o privire mai atentă dezvăluie un portret sfâşietor a motivelor pentru care suferă tinerii. Anxietatea şi depresia la copiii de liceu sunt în creştere din 2012, după câţiva ani de stabilitate. E un fenomen care traversează toate zonele demografice – suburbane, urbane şi rurale; pe cei care urmează cursurile unui colegiu şi pe cei care nu urmează. Stresul financiar din familie poate să exacerbeze aceste probleme
Studiile arată că fetele sunt mai predispuse acestui risc decât băieţii.
În 2015, aproximativ 3 milioane de adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani avuseseră deja cel puţin un episod depresiv major în ultimul an, potrivit Department of Health and Human Services. Mai mult de 2 milioane dintre aceştia au spus că au trăit depresii care îi împiedicau să-şi desfăşoare activitatea zilnică.
Minţile adolescentine râvnesc întotdeauna după stimulare, iar nevoile lor emoţionale sunt, prin natură, urgente şi uneori slabe. Cea mai mare variabilă, aşadar, este climatul în care navighează adolescenţii în această etapă de dezvoltare.
Ei sunt generaţia post 11 septembrie, crescuţi într-o eră de insecuritate economică şi naţională. Au crescut fiind martorii recesiunile severe ale părinţilor lor şi poate cel mai important, au ajuns la pubertate la un moment în care tehnologia şi social media transforma societatea.
Există un sentiment universal că a fi adolescent în ziua de azi reprezintă o epuizantă slujbă cu normă întreagă
Ea include a face temele şi proiectele pentru şcoală, a gestiona o identitate social media şi a te preocupa în legătură cu cariera, schimbările de climă, sexism, rasism, etc. Orice luptă este documentată online ore sau zile în şir după ce s-a întâmplat respectivul incident. Este epuizant.
Suntem prima generaţie care nu poate scăpa de probleme deloc, spune Faith-Ann. Avem o presiune permanentă din partea telefoanelor noastre, a relaţiilor, şi din partea felului în care sunt lucrurile în ziua de azi.”
E greu pentru mulţi adulţi să înţeleagă cât din viaţa emoţională a adolescenţilor se trăieşte pe ecranele mici ale telefoanelor
Un raport special al CNN din 2015, realizat de cercetători de la University of California, Davis, şi la University of Texas, Dallas, au cercetat folosirea social media de către peste 200 de copii de 13 ani. Analiza lor a arătat că „pentru aceştia nu există o delimitare clară între lumea reală şi cea din online”, potrivit cercetătorilor.
Hiper conectarea se extinde acum peste tot, înghiţind chiar adolescenţi din mediul rural, într-un desiş naţional al dramei pe Internet.
Daniel Champer, directorul serviciilor şcolare pentru Intermountain din Helena, Montana, spune că unicul cuvânt pe care îl folosea ca să-i descrie pe puştii din statul său era „supra-expuşi”. Puştii din Montana sunt într-un stat întins, puţin populat, dar nu mai sunt izolaţi. O sinucidere ar putea avea loc în cealaltă parte a statului, iar puştii adesea ştiu înaintea adulţilor, spune Champer.
Megan Moreno, şefă de cercetare pe teme de social media şi sănătatea adolescenţilor la Seattle Children’s Hospital, notează diferenţele majore dintre revoluţia mobilă, socială, tehnologică din ultimii 15 ani şi lucruri precum introducerea telefonului sau televizorului.
Pe vremuri, mama îţi spunea să închizi telefonul familiei, sau televizorul, şi aşa făceai. Acum copiii sunt pe scaunul şoferului
Şi părinţii copiază comportamentul adolescenţilor. „…în multe cazuri, adulţii învaţă să folosească telefoanele aşa cum fac adolescenţii”, spune Moreno. „Se izolează în telefon, ignoră oamenii. Răspund la telefon în timpul cinei, în loc să spună ok, avem această tehnologie, iată care sunt regulile legate de momentele când o folosim”.
Ea atenţionează împotriva demonizării tehnologiei în întregime. „Adesea le spun părinţilor că cea mai simplă analogie e cea că tehnologia e ca un ciocan. Poţi să construieşti o casă care nu a existat până atunci, sau poţi să spargi capul cuiva, cu acelaşi instrument.” Uneori telefoanele fură timpii morţi din creierele în dezvoltare ale adolescenţilor. Dar alteori sunt o modalitate sănătoasă de a menţine conexiuni şi de a primi ajutor.
Nora Carden, în vârstă de 17 ani, din Brooklyn, care a început colegiul în nordul statului New York în această toamnă, spune că se simte eliberată atunci când merge într-o excursie în care i se cere să lase telefonul deoparte o vreme. „E ca şi cum ai avea toată şcoala în geantă, aşteptând un răspuns”, spune ea.
Citește și
Învățați-i pe copii lucruri pe care roboții nu le pot înlocui
Există fenomenul de burn-out la copii?
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – pexels.com
Multumesc!