Now Reading
Ai un copil digital? Înscrie-l la concursul #SuperCoders!

Ai un copil digital? Înscrie-l la concursul #SuperCoders!

#SuperCoders

Recunosc din capul locului că sunt extrem de reticentă la invazia de tehnologie cu care se confruntă copiii nostri. Sigur, noi, părinții, suntem primii expuși. Noi alegem ce exemplu le dăm și dacă ne trezim și ne culcăm cu telefonul în brațe sau nu, dar asta e altă discuție. Copiii mi se pare că au mai puțin discernământ, ei nu pot spune – ok, până aici e ok să folosesc tehnologia, de aici îmi dăunează. Ei nu își pot pune limita, așa că “telecomanda” e la noi.

Noi stabilim timpul pe care îl petrec copiii conectați la tehnologie

O altă problemă este conținutul. Bun, bun, înțeleg. Respirăm tehnologie, mediul digital e viitorul, dar totuși, cu ce îl ajută pe copilul meu statul ore în șir cu ochii în tabletă, la jocuri sau urmărind filmulețe? Îl ajută până îl încurcă.

Vine atunci întrebarea – ce îl ajută pe un copil pasionat de tehnologie și mediul digital să învețe cu adevărat ceva?

Să fie pregătit pentru acel mâine aproape înfricoșător, în care roboții vor avea funcții manageriale și cine nu va stăpâni limbajul digital va lua un pic de liber înainte de vreme.

Ei bine, cu întrebările astea în minte, am aflat de programul #SuperCoders, inițiat la nivel internațional de Orange și care are loc și în România. L-am decodat 🙂 pe înțelesul tuturor, iar dacă aveți copii pasionați de infomatică, chiar vă recomand să le povestiți despre acest program și să îi îndemnați să se înscrie în concurs.

Ce este #SuperCoders?

Un proiect complex, etapizat, care îi inițiează pe copii în tainele programării. Prima etapă a cuprins o serie de 10 ateliere gratuite, care s-au desfășurat în toată țara

Scopul atelierelor a fost să-i învețe pe copii cum să folosească tehnologia pentru a învața și a da viață ideilor lor, nu doar pentru a consuma conținut digital pentru divertisment.

Prin limbajul de programare Scratch,  copiii învață să creeze animații, povestiri interactive și jocuri prin tehnica drag & drop.

#SuperCoders
Cum înveți calculatorul să te ajute

A doua etapă a programului este concursul național – #SuperCoders Coding Competition

Cine poate participa la concurs?

Toți copiii între 10 și 13 ani, care cunosc bazele programării în limbajul de programare Scratch. Nu este obligatoriu ca ei să fi fost înscriși la atelierele #SuperCoders, important este să cunoască limbajul.

Cum se înscrie un copil la concursul #SuperCoders?

Participanții trebuie să continue povestea de mai jos printr-o animație creată în Scratch sau code.org și apoi să completeze formularul de pe site-ul Orange https://www.orange.ro/responsabilitate-sociala/super-coders/

“Cu mult timp în urmă, înainte să existe problema poluării și deșeurilor, planeta Pamânt era un loc mirific cu aer curat, multe păduri și apă albastră ca cerul. Nu după mult timp au apărut anakinii, o specie invazivă care a început să se hrănească cu ținuturile verzi și să polueze apele Pamântului. Nu departe de noi, într-o altă galaxie, trăia Coder, cavaler al Ordinului SuperCoders, care prin puterile sale magice de a scrie cod putea să rezolve orice problemă. Într-o zi, cavalerul Coder a ajuns din întâmplare cu nava sa spațială pe planeta Pământ și …”

Înscrierile se fac între 6 și 26 noiembrie

Cum se jurizează și care sunt premiile?

Înscrierile vor fi analizate și evaluate de juriul #SuperCoders. Pe baza notelor acordate de juriu, se aleg cele mai bune 50 de aplicații care vor beneficia de curs gratuit de utilizare a limbajului de programare Python.

Dintre cei 50 de finaliști, se vor alege un câștigător al locului I – un  Lenovo YogaBook Black 4G Win 10Pro 64GB, doi câștigători ai locului al doilea – o  tableta Samsung Galaxy Tab A 10 1 LTE T585 white ) și trei câștigători ai locului al treilea -set  Freshn Rebel Caps Wireless Headphones & FreshNRebel bluetooth Rockbox Cube

Merită premiile, nu-i așa? Dar mai ales merită experiența prin care trec copiii. Faptul că învață ce se află dincolo de jocurile pe care le joacă, ce pot face mai mult cu ceea ce știu și cum tehnologia îi poate ajuta cu adevărat.

Așa că, luați-vă copilul de mână și îndemnați-l să se înscrie în competiție!

CONCURS

Am un premiu special #SuperCoders, care conține un tricou, un rucsac și un sticker #SuperCoders. Aș vrea să știu de la voi ce pasiune are copilul vostru.

Concursul începe pe 6 și se termină pe 24 noiembrie, fix ca si #SuperCoders. Câștigătorul îl alegem cu Random.org

Edit – Câștigătoarea concursului este Alina. Felicitări!

Citește și

Ți-ai întrebat vreodată copilul el cum ar vrea să învețe?

2 experimente haioase de făcut împreună cu copiii

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (20)
  • Nu timpul alocat tehnologiei este problema, ci modul în care este folosită.

    Părerea mea este că trebuie să le fim exemple. Să le arătăm care sunt avantajele și care sunt dezavantajele. Să le transmitem afecțiunea față de natură. Si să avem încredere în ei.

  • Baietilor mei de 10 ani le place sa joace baschet si sa joace diferite jocuri pe telefon. Intr_adevar, nu tehnologia este problema, ci modul in care este folosita!

  • Copilul meu e dependent de tehnologie si nu am o problema cu asta. E pasionat de tot ce inseamna programare, aplicatii, face tot felul de lucruri pe care nici eu nu le inteleg deseori. Nu-i pun granite. Daca asta e pasiunea lui, nu cred ca trebuie sa-i iau tableta din mână.

  • Alex nu are inca 10 ani, insa, ca toti cei din generatia lui, e pasionat de tehnologie si gadgeturi. Ce ma bucura, insa, e ca atunci cand lasa din mana tableta, ia cartea, ca sa citeasca. Si mai e pasionat de Dixit, jocul pe care ziceai ca si voi il jucati cu Ana

  • Eu am ciocniri frecvente cu băiatul meu pe tema dependentei de jocuri pe telefon! Deși avem program negociat, când se apuca, e greu sa spună Stop. Mai mult, lucrând cu copiii la afterschool ma sperie ca e deja un fenomen! Nu știu cum sa termine temele mai repede ca sa se joace pe telefon. Am discutat cu ei pe aceasta tema, voiam sa înțeleg de unde vine nevoia și ma gândeam ca as putea folosi elementele din jocurile lor ca sa ii captivez la lecții. Concluziile nu prea îmbucurătoare! Noi, părinții, mânuim stângaci telecomanda aceea de control de care vorbeai in articolSoluții? Ma gandesc la mai multe: timp mai mult pentru proprii copii, mai
    multe oportunități de socializare reala pentru ei, canalizarea acestei pasiuni către ceva constructiv, coordonat de specialiști, cum ar fi un curs de profil…Deocamdată eu am început cu „mai mult timp”cu fiu-miu.

  • Fiul meu a disperat dupa tableta si telefon…si laptop…………dar in ultima vreme observ cu incantare ca lucreaza pt proiecte muzicale….pt grafica….pr scoala….Deci odata cu varsta jocurile nu mai sunt tentante…..se maturizeaza…iar tehnologia face parte din viata lor…..

  • Fetitei mele de aproape 9 ani ii place f mult sa citeasca, împrumuta cărți de la biblioteca si e f mândra Ca are permis si fisa de biblioteca;)

  • David are 6 ani si cea mai mare pedeapsa pt el e sa nu aiba acces cateva zile la tableta sau xbox. M-am resemnat cu gandul ca traieste intr-o era a tehnologiei si ca dintr-un bunic si un tat informaticieni si pasionati de tot ce inseamna tehnologie, gadget si noutate, nu avea cum sa nu fie asa. Bine… si dintr-o mama care din cauza pasiunii tatalui ei , a avut acces la calculator si internet cand a aparut si cand altii nici nu auzisera. Si eu zic ca nu suntem niste exemple rele, atata vreme cat stim sa ii impunem niste linite si sa punem punct cand e prea mult .

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top