Până nu demult, trăiam cu impresia că am avut o copilărie urâtă, tristă, ba mai mult decât atât, că nu pot găsi în ea amintiri la care să mă întorc cu drag. În special în opoziție cu cea a fostului meu soț, desprinsă parcă din tablourile idilice din filme, copilăria mea părea gri și plină de dureri. Divorțul părinților mei, faptul că am avut o experiență de abuz și altele, și-au pus amprenta asupra mea, astfel că îmi era greu să găsesc chiar și frânturi de bucurie.
Asta până când am început să lucrez în terapie aceste aspecte. În primul rând am realizat că, așa cum a fost ea, cu suișuri și coborâșuri, copilăria pe care am avut-o mi-a creat reziliența necesară momentelor grele prin care am trecut acum, adult fiind. Faptul că nu am copilărit tocmai în palatul de cristal m-a ajutat acum să pot gestiona mai ușor hopul divorțului, să mă pot ridica atunci când am fost trântită la pământ și să o pot lua de la capăt.
Am ajuns să fiu recunoscătoare unei copilării grele, pentru că a creat bazele rezistenței și forței din momentele dificile ale vieții de adult
Am descoperit apoi, tot în urma exercițiilor din terapie, că sunt multe clipe fericite cărora le pot fi recunoscătoare și la care mă întorc cu drag.
Îmi amintesc cu bucurie de serile de iarnă în care mama venea de la serviciu și nici măcar nu se dezbrăca și mă scotea afară cu săniuța. De taberele în care mergeam cu mama și Buni, mai ales la Năvodari, unde mama îmi cumpăra poze cu personajele din Dallas de la tarabele de pe plajă și mă ducea să beau Pepsi la un anume restaurant, care avea piscină în mijloc, iar eu eram pur și simplu fascinată, fiind copil crescut pe plaja de la 2 Mai, unde nu existau pe atunci hoteluri.
Și că tot veni vorba de 2 Mai, am vii în minte serile când ieșeam cu mama în sat, mâncam șuberek cald, mergeam la poștă să dăm telefon acasă și așteptam la coadă chiar și mai mult de o oră. Mama adora să înoate și mergeam amândouă ore în șir în larg, luându-ne repere de pe dig – prima căsuță de pescari, a doua, grămada de stabilopozi și altele.
Mă gândesc cu nostalgie la vacanțele de la Vatra Dornei în care mergeam cu bunicii mei. Plecam cu trenul la vagon de dormit și spre cinci dimineața, când treceam din Moldova în Bucovina, admiram casele frumos pictate, cu flori colorate la geamuri și curțile cu pomi plini de fructe. Când ajungeam și ne cazam, Buni așeza banii pe pat, punea banii de cazare deoparte, apoi îi împărțea pe zile și spunea Uite, ăștia sunt, de ăștia ne facem de cap. Mergeam în fiecare zi la cofetărie, de unde îmi luam indiană cu frișcă sau la lacto-bar, unde preferații mei erau papanașii fierți cu dulceață și smântână. Hrăneam veverițele din parc, mâncam frăguțe și căscam gura cu orele la rușii care vindeau te-miri-ce pe capota mașinilor Lada sau Dacia.
Îmi amintesc cu drag cum mă lua Tataie de la școală și mergeam cu el la cuptorul de pâine – și acum mai am mirosul de pâine caldă în nări și Tataie scotea sacoșa de pânză roșie cu carouri negre, iar eu așteptam cuminte să vină cu ea plină și rupeam cu poftă din pâinea caldă. Pe drum spre casă, îl trăgeam la taraba de ziare, unde mă rugam de el să îmi cumpere revista Salut, iar el bombănea că n-are bani, dar până la urmă tot mi-o lua. Cum îmi lua și înghețată Polar cu glazură de ciocolată, deși mereu mă apostrofa că avem și acasă.
Deși a fost prezent mai puțin decât mi-aș fi dorit în viața mea, păstrez amintiri dragi și cu tata, mai ales vacanțele la Olănești, la băi și tratament, plimbările pe lângă lacul plin de nuferi, după-amiezele de la cafeneaua vilei 1 Mai, unde beam cacao și mă jucam la păcănele, fericită când îmi picau trei fructe la fel și aparatul îmi dădea un pumn de monede de 1 leu.
Cu siguranță mai sunt și alte amintiri dragi în copilăria mea, pe care abia acum încep să le descopăr și să le apreciez. Sunt recunoscătoare tuturor experiențelor, bune sau mai puțin bune prin care am trecut, pentru că, dincolo de ce am spus mai sus legat de forță și putere, ele îmi sunt reper în ceea ce îmi doresc sau nu pentru copilul meu, ele fac parte din identitatea mea și drumul devenirii mele ca adult.
Tu ce amintiri dragi ai din copilărie?
PS – În poza de copertă sunt eu, în variantă dublă, în brațe la Buni și Tataie.
Citește și
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Fă-i cel mai frumos cadou copilului tău de 1 iunie
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Oameni mari, nu mai amenințați copiii!
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Am foarte multe amintiri fericite din perioada petrecuta la bunica ( am stat la ea de la cateva luni pana la 7 ani)…mi a fost mama, bunica, educatoare…imi aduc aminte cu drag franturi din anii de gradinita, mersul in tabere la mare, cum imparteam camera si aceleasi pat, cum aproape zilnic imi facea cate ceva bun ,de ma asteptau si prietenele afara cu acele bunatati…
Totul s a petrecut intr un mic orasel dar acei ani si vacantele de dupa, cred ca au fost cei mai fericiti ani …
Foarte frumoase amintiri, multumesc pentru împărtășire!
Am ceva amintiri frumoase cu bunica și verișorii mei,pe mine amintirile din trecut m-au afectat și încă incerc să reușesc să nu mă mai coport cum se comporta părinții mei!
Felicitari!