Now Reading
Cele mai citite articole ale Pisicii în 2017

Cele mai citite articole ale Pisicii în 2017

cele mai citite articole

Cum cred că v-ați prins și voi,  2017 își cam face bagajele și se uită la noi peste umăr, mai mai nu îi vine nici lui să creadă că a trecut ca fumul pe horn și deja ne părăsește. E ceva vreme deja de când nu mă mai minunez cât de repede a mai trecut un an. Îl iau așa cum e, trag linie să văd ce a adus, ce a lăsat, ce pagube numărăm și îi sunt recunoscătoare pentru tot, bun sau mai puțin. Nu prea îmi fac eu bilanțul și nici obiective pe 2018 nu îmi pun – vă povestesc într-un alt articol cu ce le înlocuiesc. M-am gândit totuși că nu ar fi rău să fac o recapitulare cu cele mai citite articole de pe blog în 2017. Nu de alta, dar poate nu ați reușit să le citiți pe toate și ar fi păcat 🙂

Creștere constantă a blogului și fidelizarea cititorilor

2017 a fost anul creșterii constante a blogului. Începând cu jumătatea anului, sau poate și mai devreme, traficul a crescut și s-a menținut în fiecare lună, cu mici fluctuații. Nu atât numărul de cititori îmi aduce satisfacție, deși este o cifră foarte bună pentru un blog de nișă cu 2 ani de existență, ci faptul că procentul celor care se întorc este tot mai mare de la lună la lună. Media anuală este de 30% cititori care au revenit pe blog, dar au fost luni și cu aproape 50%, ceea ce mi se pare minunat. Aici este comunitatea, acei oameni care se întorc să citească, urmăresc poveștile noastre și își doresc să ne cunoască mai bine.

Comunitatea de Facebook a crescut și ea, tot constant, organic, cu oameni care au venit nu în urma campaniilor, ci în mod natural. Numărul de oameni în comunitatea de pe Facebook se apropie de 11.000.

Cea mai mare realizare a blogului în 2017 este seria de articole Școala în lume, care a adunat până acum 21 de episoade și face parte din cele mai citite articole de pe blog. Ne-am plimbat prin școlile din Europa, dar și Asia și Africa și am avut și câteva episoade inedite. Categoria „Educație” , din care face parte serialul Școala în lume este cea mai căutată și citită categorie a blogului.

O altă categorie apreciată este În vacanță, unde vă recomandăm destinații de vacanță în familie – fie de o zi, fie sejururi mai lungi.

În 2017 am avut și câteva episoade din proiectul Gândul bun, un prim proiect de vlogging,  care va continua, posibil sub o altă formă în 2018.

Am avut și câteva guest post-uri de la oameni dragi, mămici blogger și nu numai, povești și lecții de viață.

Cele mai citite articole de pe blog în 2017

Educație & parenting

Din categoria educație, cel mai apreciat articol rămâne cel realizat în colaborare cu Otilia Mantelers, Succesul la școală al copilului depinde de implicarea părintelui. Numai în 2017, are peste 60.000 de citiri, iar numărul total depășește 150.000.

Următorul articol foarte citit din categoria Educație este primul episod al serialului Școala în lume, Școala în Anglia.

Și articolul De ce nu se concentrează copilul la învățat? Cauze și soluții s-a bucurat de interesul vostru.

Din categoria Parenting, cel mai apreciat articol este Tu cât respect îi arăți copilului tău?, urmat de Creșteți copii fericiți, nu genii!

Din categoria Sănătatea copiilor, articolul în care dna dr. Roxana Cozubaș explică care sunt cauzele clipitului de la copii s-a bucurat de cei mai mulți cititori.

Gânduri

O categorie tare dragă mie este cea în care îmi expun trăirile, emoțiile, grijile. Aici e sufletul meu pe tavă în fața voastră și reacțiile pe care le primesc, în special în privat, îmi arată că vă ajută experiențele mele împărtășite. Lider în categoria Gânduri este articolul Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin, urmat de Amarul coroniței.

Sănătate și formă maximă

Deși blogul Pisicii nu este unul de sănătate, noi suntem interesați de un stil de viață sănătos,  schimbarea obiceiurilor, căutarea echilibrului. Și voi rezonați cu asta, așa se explică faptul că în top 5 cele mai citite articole de pe blog este cel în care vă povestesc Cum am slăbit cu X-Body. Tot în categoria formă, de data asta formă psihică și echilibru emoțional este articolul în care povestesc care a fost exercițiul care mi-a schimbat la propriu viața în 2017.

Viața ni s-a schimbat și prin participarea la show-ul de televiziune The Wall, Marele Zid, la Antena 1, iar articolul în care povestesc experiența – De la oameni fără televizor la concurenți într-un show de televiziune s-a bucurat de un mare succes.

Povești de viață

Feedback-ul pe care voi mi-l dați la poveștile de viață arată că aveți nevoie de ele. Cele mai citite au fost Endometrioza nu este boala neiubirii , Când o mamă pierde un copil, vorbele pot adânci durerea și povestea lui Adele Chirică, mama leoaică, care se luptă cu boala Dravet de care suferă copilașul ei.

Nu vă dezvălui încă planurile pe 2018, după cum spuneam, ele nu sunt foarte stricte și se vor adapta în funcție de voi și de ceea ce simt eu. Ce pot să vă spun și chiar să vă promit este că voi fi la fel de sinceră și de deschisă și în 2018, că voi face tot posibilul să vă aduc informații utile, cu sfaturi de la specialiști, dar și multă experiență personală, că voi continua să îmi pun sufletul pe tavă și să fiu autentică.

Ce îmi doresc de la voi? Mi-ar plăcea mult să interacționați cu mine, să știu ce vă place și ce nu, ce v-ați mai dori, ce nu vă place să găsiți pe blog, etc.

Vă mulțumesc și vă doresc un 2018 de poveste!

Citește și

Crăciunul meu a fost pe 22 decembrie

Unde se duc prietenii?

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

Sursa foto – Pexels

 

 

View Comments (4)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top