Ce-ar fi fost dacă. Mă urmărește de câteva zile întrebarea asta. Mă ciocnesc de ea ca de o alarmă nesuferită de pe telefon, care îmi amintește că a doua zi mă trezesc la șase.
A început vineri când, la cursul Parenting Ads susținut de Andressa, prima bloggeriță de la noi, s-au rostit nume de oameni cu ștate vechi în media. Bobby Voicu, Manafu și alți „grei” din on-line. Oameni cu care eu am lucrat pe vremea când Facebook era maximum o idee absurdă într-o prezentare despre tehnologia din viitor și slide-urile în power point erau „ză shit”. Bloggerii erau numeroși cât o gașcă de la bloc, direct mailingul era în glorie – știți voi, scrisorile cu promoții trimise prin poștă în plicuri frumos lipite. Totul era pe bâjbâite și foarte la început.
Era startul. Pe care eu l-am luat frumos, artistic.
Am fost omul orchestră la standuri spectaculoase de la salonul auto, la search pe google apăream pe primele trei pagini cu tot felul de declarații și citate din comunicate de presă, învârteam parcul de mașini și mă știam cu toți jurnaliștii. Organizam evenimente care îmi făceau adrenalina să zburde, aveam pe mână bugete și mă căutau oamenii de vânzări mai ceva ca ANAF-ul pe Becali. Viitorul părea promițător.
Și totuși n-a fost să fie. Nu până la capăt. M-am măritat și mi s-a pus pata să fac un copil.
N-a fost simplu, așa că focusul s-a dus acolo. Se pare că multi-taskingul nu mi-a fost prieten și de data asta. Pur și simplu nu am putut să le țin pe amândouă. M-am lăsat absorbită în toată treaba asta cu sarcina, nașterea, bebelușia. A venit criza, în auto era de rău, eu eram cucerită pe viață de ochișorii ca două bucăți de cer și zâmbetul știrb și am decis să pun totul pe hold doi ani. Când am revenit, totul urla că locul meu nu mai e acolo. N-a mai fost nicăieri în lumea aia. Că n-a mai fost, că nu l-am mai vrut, că nu am crezut că-l mai merit, că un pic din toate, habar n-am.
M-am dus pe calea florilor și, pentru că,la un punct, din cu totul alte motive, părea că n-a fost să fie nici acolo sau că nu e destul, a apărut blogul ăsta. Am luat-o de la capăt de două ori până acum și zău dacă simt să mă opresc din încercări.
„Ce-ar fi fost dacă” a revenit ieri când am mers la un eveniment auto foarte asemănător cu ce făceam eu acum 10 ani.
M-am revăzut într-o puștoaică de 22 ani, plină de viață și de avânt, care a stat în spatele celui mai important moment din zi.
Avea determinare și sclipire în ochi. Am văzut agitația, căratul materialelor, trasul prelatelor la dezvăluirea mașinilor, confetti, discursuri despre progres și inovare. Am plâns mult și amar. Mă uitam la Ana care lipea bucățele de hârtie creponată pe o farfurie de plastic și se mozolea pe mâini cu slime la standul profesorului de știință și plângeam. Mergeam cu plumb în picioare pe aleile fabricii unde s-a ținut evenimentul și îmi curgeau lacrimile pe sub ochelari.
Mi-am plâns graba, frica, lipsa de determinare, curajul, nebunia. Ce a fost și ce n-a mai fost să fie
L-am plâns pe „ce-ar fi fost dacă” și teama că nu va mai fi nicicând nimic complet. Că nu o poți lua mereu de la capăt, să te reinventezi la infinit. Că trebuie să stai undeva să îți primești laurii. Să ai puterea să ții capul sus și să valorizezi ce faci și cine ești. Cum eu am simțit mai tare ca oricând că nu am făcut-o niciodată până acum.
Am plecat dărâmată. Cu capul greu, ochii plânși și mintea plină de-ntrebări. Și-am vrut să le fac să tacă. Să mă duc acasă, să mă bag în pat sau eventual într-o ciocolată mare și să nu-mi aud mintea și „ce-ar fi fost dacă”. Numai că în loc să ajung acasă, am ajuns la evenimentul de lansare de carte al Ioanei-Chicet Maicoveiciuc, aka Prințesa Urbană. Al doilea roman, Ziua în care la celălalt capăt al iubirii n-a mai fost nimeni.
Ioana a-nceput conferința de lansare cu „Ce-ar fi fost dacă?”
Sigur, ea se referea la relații de iubire, dar în capul meu s-au învălmășit iar ale mele. Eram prea stoarsă să le mai aud. Și-atunci am auzit „hei, Pisica, îți citesc blogul și îmi place”. O femeie pe care eu nu o știam, dar ea mă știa, mă citea. Și a mai fost o alta. Și mi-a spus că citește Școala în lume și că o să mă ajute să primesc și Singapore pe listă, pentru că soțul ei pleacă acolo o perioadă de timp. Și mi-a făcut și poză la eveniment, că telefonul meu era mort în geantă. Și m-am văzut cu fetele bloggerițe. Și am râs și am făcut poze. Și m-am întrebat dacă mai erau cititoare de-ale mele în sală.
Pentru prima dată în zi, am simțit că are rost. Că poate n-a fost să fie, dar sigur va fi cândva. Sau poate că e, doar eu trebuie să văd asta cu mai mult curaj. Să am determinarea să merg până la capăt și când nu mai e capăt să accept că alt drum se deschide și că e în regulă să o iau pe el la orice vârstă.
Vineri mă duc la Webstock, cel mai mare eveniment de blogging din țară. Îl face Manafu. El s-a ținut de treabă și a ajuns acolo sus. Eu sunt din nou în primii ani. Primii doi mai exact. Ca acum 10 ani, ca acum 5 ani. Am realizat multe în ăștia doi ani și încep să îmi conturez o voce, chiar dacă piața de blogging era departe de a fi la început când am pornit. Am făcut campanii, am pus umărul la schimbat de vieți, am ajutat oameni să conștientizeze comportamente, să zâmbească, să se amuze. O să mă văd iarăși cu fetele, o să râdem, o să ne facem poze, o să mai învăț ceva.
Și o să plec cu speranța că de data asta e să fie și dacă nu e, sigur e cu un motiv.
Citește și
Un exercițiu care mi-a schimbat la propriu viața
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Aș vrea să stăm de mână toată viața
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels.com
Ioana, esti o invingatoare si nu te lasa doboarata intrebarea ,,ce-ar fi fost daca”. Raspunsul l-ai gasit singura-daca n-a fost sa fie, sigur a fost cu un motiv. Am trait si eu o situatie similara cu ipostaza in care ai fost tu ieri, dar stii, ce nu te omoara te face mai puternic. Mult succes si astept cu nerabdare urmatorul articol!
Te imbratisez si iti multumesc!
Ce fain articol! Si eu m-am gandit la mine cand a zis Ioana ” Cum ar fi fost daca?” Si nu la relatii de iubire, ci la o greseala pe care am facut-o candva. La tine vad ca s-au adunat chiar multe pentru un weekend. 🙂
Aaa, da, si eu am la activ o greseala mare care mi-a schimbat viata. Si mai am si sarcina pierduta. Cred ca multi adunam multe ce-ar fi fost daca-uri….Ma bucur ca ne-am cunoscut!
Ioana, sper că nu ne ocolești pe noi, băieții, la Webstock!
În altă ordine de idei, ești o curajoasă sensibilă și te admir pentru asta.
Abia astept! Multumesc <3
Cred că, de fiecare dată când ne reinventăm, o părticică rămâne undeva suspendată în aer, în aşteptarea a ceva ce nu s-a finalizat în trecut. De asta şi eu mă consolez cu gândul că s-a întâmplat aşa cu un scop. Rareori aflu care e scopul 🙂 Dar tu ai realizat multe până acum şi mai ai multe de făcut. Mergi înainte cu fruntea sus, aşa cum o faci deja şi fii mândră, că ai de ce 😉
Multumesc, Oana, te imbratisez cu drag!