În ultima vreme ne confruntăm – eu, Ana şi pe alocuri şi Tati, cu stări mai ciudate, cauzate în principal de lipsa timpului şi alergătura permanentă în care ne aflăm. Este şi presiunea temelor, care deşi nu sunt multe şi nici dificile, se suprapun peste activităţile extra-şcolare ale Anei şi ne răpesc din timpul de joacă. Este traficul din Bucureşti, sau poate toamna venită întotdeauna prea devreme pentru o iubitoare de căldură ca mine. E câte puţin din toate, cert este că nu este perioada “noastră” şi uneori ni se întâmplă să se umple paharul şi chiar să rişte să se verse.
Într-una din serile săptămânii trecute ne-a prins ora 20.00 făcând teme. După o zi aglomerată, într-un moment când aveam amândouă nevoie de conectare şi relaxare. În aer plutea o stare de tensiune. Eu eram frustrată că nu mai apucăm să petrecem timp împreună şi speriată totodată că vom depăşi din nou ora de culcare. Ana simţea încordarea mea şi, pe fond de oboseală, refuza orice cooperare şi plusa cu rugăminţile pentru un joc, o extra poveste de seară, o baie mai lungă în loc de duş. Eu refuzam, ea insista pe un ton plângăcios şi iritat. Era clar că lucrurile nu mergeau spre o direcţie bună. La un moment dat, într-o clipă de luciditate, mi-am dat seama că eu sunt adultul şi de mine depinde cum se va termina totul.
M-am ridicat de la birou, am închis toate cărţile şi m-am aşezat pe fotoliul de relaxare şi citit din camera ei.
-Vii la mine în braţe? Iniţial nu a vrut. Am plusat cu argumentul “să te ţin ca atunci când erai mică şi îţi citeam poveşti când beai lăptic”. Până la urmă a venit.
–Vrei să îţi spun o poveste?
–Ce poveste? m-a întrebat ea neîncrezătoare.
–Povestea căţeluşului Jimmy.
–A cui? Ce căţel mai e şi ăsta?
–Jimmy e un căţeluş mic şi alb şi rotund. E ca o bilă pufoasă. Deja zâmbea.
–Şi în vârful capului are o fundiţă roz.
–Ha, ha , pare haios, mai zi!
-Şi are un glas aşa piţigăiat. Ham, ham, uite aşa latră, îi spun eu maimuţărindu-mă şi subţiindu-mi vocea. Ea râde deja cu gura până la urechi.
–Jimmy are şi o stăpână pe nume Anabela, care îl iubeşte foarte mult. E o fetiţă aşa, simpatică şi zvăpăiată, ca tine.
-Serios, seamănă cu mine? Mai zi!
Şi uite aşa am povestit cum Jimmy s-a pierdut de Anabela şi a ajuns în vârful unui deal, de unde s-a rostogolit ca o minge până jos şi a căzut într-o mare baltă plină de noroi şi s-a făcut negru. Anabela a trebuit să îi facă baie, iar el sărea şi se împotrivea şi a umplut toată baia de apă şi clăbuc. Pe măsură ce adăugam detalii, îi studiam reacţiile. Râdea cu sughiţuri, cu cât exageram mai tare şi povesteam mai dramatic. La un moment dat a început să completeze şi ea povestea cu detalii care mai de care mai haioase. Râdeam amândouă pe săturate, spre mirarea Pisicului, care ne lăsase la un punct de o ceartă zgomotoasă şi ne găsea acum râzând cu lacrimi.
Imaginaţia mea, deschiderea Anei şi căţeluşul Jimmy ne salvaseră seara. Jimmy a devenit deja personaj. A fost întruchipat de un căţel lung şi slăbănog, fără nicio legătură cu descrierea iniţială, dar singurul căţel din arsenalul de pluşuri. De fiecare dată când ne simţim mai obosite sau deconectate, Ana cere să îi mai spun ceva cu Jimmy. Mi-a făcut chiar o sugestie, pe care mă gândesc serios să o iau în seamă – Mami, să scrii de Jimmy pe blog. Poţi să scrii poveşti cu el, cred că le-ar plăcea copiilor.
Aşa e. Copiii adoră poveştile, iar Ana are o apetenţă deosebită pentru ele. Soarbe cu atenţie fiecare detaliu, fiecare cuvinţel, cred că îşi imaginează tot ceea ce aude. Ţine minte unde am rămas sau cere repetarea unei anumite poveşti la infinit. Uneori, adaugă şi ea detalii şi astfel construim împreună aventuri noi.
Cum ne ajută pe noi poveştile, citite sau inventate
- Au rol terapeutic. Ajută la repararea unor episoade triste din viaţa copilului. De exemplu, Ana şi-a creat propia poveste despre copilaşii care devin steluţe pe cer, pentru a-şi explica pierderea bebeluşuşui care urma să-i devină frate sau soră.
- Ne ajută să ne reconectăm după o ceartă sau în momentele tensionate
- Cresc cooperarea. De multe ori, o poveste în care un personaj face o anumită acţiune, refuzată iniţial, are succes şi duce la realizarea respectivei acţiuni
- Dezvoltă imaginaţia. Uneori, ne jucăm de-a inventatul poveştilor pornind de la un cuvânt sau o tematică. Un fel de story cubes fără cuburi J
- Ajută la un somn bun. Povestea de seară face parte din ritualul nostru de seară şi o ajută pe Ana să se liniştească şi să se pregătească de somn.
De la importanţa poveştilor în viaţa copiilor a pornit şi campania Danonino, Spune Da creativităţii, în cadrul căreia copiii au fost încurajaţi să creeze poveşti, pe care părinţii lor le-au înscris ulterior în platforma special creată (https://www.danonino.ro/creativitate/). S-au primit foarte multe poveşti minunate. Trei dintre ele au fost puse în scenă de către bloggeri părinţi renumiţi, în cadrul evenimentului Social Moms dedicat părinţilor şi copiilor, ce a avut loc pe data de 10 noiembrie, la Teatrul Excelsior. În cadrul evenimentului, Otilia Mantelers le-a vorbit copiilor despre rolul poveştilor în dezvoltarea emoţională şi cognitivă a copiilor. Mai multe despre ce a spus Otilia aflați aici.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.