Anul ăsta am mai marcat o „primă dată”, așa, pe final. Cu o zi înainte de Ajun, am mers la colindat o gașcă de prieteni, adulți și copii. Locul: un sat din jurul Bucureștiului, din zona de Vest. În ultimii ani s-a „umplut” de vile, dar s-au păstrat și casele vechi, multe din ele moștenite de câteva generații și renovate. Pe stradă se înșiră clădiri mari, somptuoase, cu 1-2 etaje, cu mult inox și termopan, cu garduri înalte, frumos luminate și decorate. Printre ele, căsuțe mai mici, cele mai multe stil „vagon”, curți ceva mai mari, dar fără gazon, cu magazii de unelte și lucruri stivuite pe la colțuri.
Copiii noștri „de oraș”, neobișnuiți cu genul ăsta de tradiții, s-au orientat mai greu până s-au prins cum stă treaba și unde sunt bine primiți cu colinda. Cei care așteptau colindători lăsaseră porțile caselor larg deschise, în semn de invitație. În curte era lumină, la fel și în hol, unde așteptau frumos aliniate coșuri cu mere, covrigi, bomboane.
Surprinzător sau previzibil, mai toate casele modeste aveau porțile deschise
Oamenii așteptau colindători și se pregătiseră pentru ei cu ce putuseră. Erau îmbrăcați curat, frumos și ieșeau cum auzeau ceata de colindători intrând în curte. Ascultau colinda și abia așteptau să împartă covrigii, merele și prăjiturile. Pentru adulți aveau și un pahar de vin de casă. De-li-cios 🙂
Porțile mari de fier forjat ale vilelor noi au rămas, cele mai multe, închise
Unele cu luminile stinse, semn că oamenii nu erau acasă, altele în care abia se zărea ceva mișcare, iar altele în care se vedea că sunt oameni înăuntru. Nu știu dacă asta înseamnă neapărat ceva, dar știu că mi se confirmă încă o dată că oamenii modești sunt mai disponibili, mai deschiși, mai puțin susceptibili. Deschid mai ușor ușa, întind mai repede masa, îți oferă din toată inima un pahar cinstit de vin sau o pâine făcută în casă.
La o zi de la această întâmplare, un om apropiat, a cărui situație financiară o știu prea bine, mi-a povestit cum l-a impresionat o femeie cu doi copii, pe care a întâlnit-o la magazin și care își număra banii, iar la final nu a luat decât o pâine. A oprit-o și i-a dat câțiva bănuți, cât să poată lua și ceva pentru copii. Știind ce înseamnă fiecare leu pentru acel om, m-a impresionat.
De ce oamenii care au mai puțin sunt mai dispuși să dea și celorlalți?
Poate pentru că știu cum este să nu ai, poate pentru că înțeleg, poate pentru că apreciază mai mult lucrurile simple, bucuriile mărunte. Mai știu să se bucure de-un colind, fără să se teamă că vor fi jefuiți, se pot opri câteva secunde să-l vadă pe cel mai amărât și să-l ajute. Sunt mai prezenți, mai conștienți?
Nu știu răspunsul, dar cred că poate fi o temă bună de reflecție acum, când e plin Facebook-ul de liste cu ce am realizat și ce ne dorim pentru anul care vine. Ce-ar fi să ne dorim să îi vedem mai mult pe cei de lângă noi și să ne bucurăm mai des de lucrurile simple?
Citește și
Leru-i ler cu mister. Crăciunul la extreme
10.000 clătite în schimbul unei vieți și o moarte ca un început
Faptele bune se fac pentru oameni cât sunt în viață
Nu mai vreau obiective și foc de artificii. Mă mulțumesc cu destulul meu.
Ce obiceiuri aveți în noaptea dintre ani?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Incredibil ce povestesti tu despre imprejurimile Bucurestiului.Tocmai am vorbit cu bunica mea care locuieste la tara in zona moldovei si mi-a spus ca obiceiul da a merge cu colinda nu mai exista.Ma bucur sa citesc ca mai exista astfel de locuri si ma bucur pentru tine ca ai avut parte de o experienta atat de placuta.Multumesc ca ai impartasit-o cu cititorarele tale.Un an nou minunat si plin de astfel de articole iti urez !
Fausta
Da, si eu am fost foarte surprinsa, tare placut. Multumesc mult pentru aprecieri! Te imbratisez! Un an minunat!