Lasă, să aibă el ce n-am avut eu. Jucăriile de care nu m-am bucurat, mâncarea care mi-a lipsit, educația la care nu am avut acces, familia pe care mi-aș fi dorit-o. Lista e deschisă și se completează în funcție de povestea de viață a fiecăruia dintre noi, de lipsurile, nevoile neîmplinite și micile sau mai marile drame pe care le-am trăit în copilărie, adolescență sau mai târziu. E capcana în care pică fiecare părinte, uneori cu bună știință, dar de cele mai multe ori inconștient. Ne luptăm din răsputeri să le oferim copiilor noștri ceea ce credem sau simțim că ne-a lipsit la rândul nostru. O casă mare și frumoasă, pentru care facem credite și muncim în neștire. Școli bune, pe care plătim mai mult decât ne-am permite. Haine din ultimele colecții, jucării recomandate de te miri ce specialiști. Un tată „perfect” care nouă ne-a lipsit din momentele importante, o familie cum am visat mereu.
Ajungem să facem compromisuri de tot felul
Închidem ochii la lucrurile care ni se par în neregulă, dar ne străduim să le acceptăm ca fiind normale. Facem flic flacuri financiare, ne dăm la o parte pe noi cu nevoile, dorințele și simțirile noastre, doar ca să dăm ce n-am avut noi și ne dorim din răsputeri să aibă ei. Nu vedem când tabloul de familie scârțâie, ne îmbătăm cu apă rece că măcar e un tablou. Nu băgăm de seamă când ei nu se mai bucură la jucării, lasă, mai bine să aibă decât să vadă la alții și să își dorească. Nu ne prindem când nu îi bucură vacanțele la all inclusive, pentru că ne-ar vrea doar pe noi, cu prezența neștirbită de lângă ei, dar noi suntem prea obosiți și prea tracasați în goana asta a punerii la dispoziție cât mai mult, din cât mai multe.
Când obosim,ne dăm seama că, oricât ne-am strădui, e foarte posibil să nu ne iasă niciodată
Oricât am da, orice am face, oricât ne-am strădui, nimic n-o să acopere ce n-am avut noi, ce n-am simțit noi, ce n-am primit noi. Și niciodată n-o să ni se pară destul. Așa că tot ce avem de făcut e să nu mai dăm pentru că noi nu am avut, să nu mai facem pentru că nouă nu ni s-a făcut, ci doar să dăm și să facem cât simțim și cât putem. Simplul fapt că ne punem problema asta, că ne frământă subiectul, că vrem pentru ei mai mult decât am avut noi e suficient, mai mult decât suficient. Haideți să nu mai punem atâta presiune pe noi. Să ne dăm voie să greșim, să ne dăm voie să nu putem mai mult, să admitem că uneori poate nu e destul, poate e altfel sau mai puțin decât ne-am fi dorit să le oferim, dar că atâta putem în acel moment.
Copiii nu vor multe, nu cer imposibilul
Ei sunt toleranți, ei înțeleg mai multe decât credem noi și acceptă mai mult decât ne e nouă posibil să acceptăm. Pentru copii e suficient să vrem și să facem cât putem. E suficient să fim acolo, așa cum suntem, cu aripile noastre frânte și visele răsturnate, dar gata să le fim alături și să le oferim cât și cum putem, nu ce am fi vrut noi să primim.
Citește și
Serios, oare chiar muncim pentru copii?
Fă-i zile frumoase copilului tău! E mai simplu decât crezi
Cum îți ajuți copilul să își gestioneze emoțiile?
Clădiți-le amintiri! Case și mașini își iau singuri
Cum îți poate îmbunătăți o tehnică simplă relația cu copilul tău?
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
