Când trimitem copiii în prima tabără?

Ati trimis-o în tabără? Singură? La şase ani? Mooooaaaama, da aţi avut ceva curaj! Se descurcă? Plânge? Nu vă e dor? Cam astea au fost părerile celor din jur când le-am comunicat că odorul familiei a plecat în prima tabără. Se întâmpla anul trecut (later edit 2015), când a fost plecată cu grădiniţa.

Anul acesta (later edit, 2016) am fost şi mai curajoşi – o trimitem cu instructorul de înot, pe care îl cunoaşte, dar cu care nu a mai făcut înot de un an. Cu copii pe care nu îi cunoaşte, într-o tabără în care se înoată, se joacă, se merge în drumeţii. Avem emoţii, dar experienţa de anul trecut ne spune că sunt motive să fim optimişti.

Later edit – în tabăra de anul trecut, din 2016, Ana nu s-a mai simțit atât de în largul ei. Nu am reușit să identificăm doarte clar motivele, cert este că în sufletul meu s-a cuibărit îndoiala și acum, în 2017, nu știm exact ce vom face.

Orice nouă etapă trăită de copil, readuce în memoria adultului propria sa experienţă

Așa că, atunci când a venit vorba de mers în tabără, pe mine m-au năpădit toate lacrimile şi fricile neadaptărilor mele din copilărie.

Copil de cadre didactice, primele mele (multe) tabere au fost cu bunica şi în unele cazuri şi cu mama. Tot ceea ce a urmat acestora  a fost un eşec lamentabil, dominat de frica de separare, teama de ridicol în faţa celorlalţi, nopţi adormite printre suspine şi dorinţa de a reveni cât mai repede în zona de confort, adică acasă. Inclusiv în clasa a noua, când cred că am bifat ultima tabără, am trăit o stare de disconfort legată de prezenţa mea acolo.

Copilul meu mi-a demonstrat încă o dată că este altfel şi experienţele ei sunt complet diferite de ale mele

Spre uşurarea mea, se pare că Ana i-a semănat tatălui şi este “copil de tabără”, dupa cum s-au exprimat educatorii la întoarcere.

Prima tabără a decurs aproape perfect. Entuziasm la cote înalte, îmi povestea cu sufletul la gură ceea ce făcuse peste zi, grăbită să termine un anume joc, să exploreze fiecare pietricică din curte sau să se îmbrace pentru discotecă. În a treia seară i-am simţit dorul. Mi-a povestit nu ştiu ce conflict, ceva banal legat de o sticlă de apă cu dopul stricat şi brusc a început să plângă. Era clar că sticla era doar pretextul şi ea căuta să scoată emoţiile, dorul şi ce alte sentimente o mai încercau. Am ascultat-o, am ajutat-o să treacă peste moment. Și-a revenit extrem de repede. Următoarele conversaţii au avut din nou entuziasm şi bucurie.

A explorat poieniţe şi luminişuri pline de ciuperci şi flori, a urcat pe trasee de munte, a mers la Bâlea lac. A patinat pe bucăţi de zăpadă rămase la cele aproape 15 grade care erau acolo. S-a umplut de noroi, s-a organizat ce haine să îşi pună în funcţie de oră şi de necesităţile momentului.

Și-a rezolvat singură conflictele, a ales lângă cine să stea, cu cine să vorbească şi pe cine să evite

S-a întors un pic mai înaltă, un pic mai bronzată, la fel de vorbăreaţă, dar parcă mai independentă şi un picuț mai organizată. I-a trecut între timp :-).

Una peste alta, pentru copilul nostru prima tabără a fost benefică. I-a oferit confirmarea că se descurcă singură atunci când este nevoie, i-a oferit un cadru sigur, dar provocator, a pus-o în situaţii noi, cărora le-a făcut faţă excelent, i-a dăruit zile de aventură şi amintiri frumoase. Nouă ne-a demonstrat că, deşi este un copil exrem de mămos, ataşat de noi şi cumva “dependent” de atenţia şi grija noastră, în realitate este foarte independentă.

Pentru că am fost întrebată de mai multe mame când e pregătit copilul pentru prima tabără,  am vrut să aflu părerea specialistului cu privire la momentul ăsta. Am rugat-o pe Livia Căciuloiu Minea, psihoterapeut, să ne lămurească despre momentul şi condiţiile propice să ne lăsăm copiii în tabără.

Există o vârstă la care putem spune că un copil este pregătit emoţional pentru a merge singur în tabără (fără părinţi)? Sunt semne care ne arată că el este pregătit sau, din contră, care ne pot spune că este bine să mai aşteptăm?

După intrarea în colectivitate, în jurul vârstei de 6-7 ani, copiii încep să fie pregătiţi pentru socializarea în grupuri noi şi prietenii strânse, în care să poată savura libertatea oferită de activităţile taberelor. Cu toate acestea, taberele de vară sunt mai mult decât o sumă de activităţi de joacă şi socializare. Ele oferă copiilor contextul experimentării propriei independenţe, departe de confortul relaţiilor cu părinţii, alături de adulţi şi copii adeseori necunoscuţi.

În cazul în care copilul a mai experimentat dormitul la un prieten apropiat sau la bunici şi a fost încântat în urma experienţei, dacă nu îl sperie dormitul singur, dacă se adaptează cu bucurie şi uşurinţă excursiilor şi schimbărilor de mediu, dacă ştie să se îngrijească singur (ferindu-se de comportamente periculoase), atunci părinţii pot lua în considerare înscrierea lui la o tabără. La fel de importantă mi se pare discuţia părinţilor cu el despre ce se întâmplă acolo. Câte zile şi nopti ar fi plecat, cine l-ar îngriji şi cum se poate întoarce în momentul în care doreşte să plece. Cel mai bine este să îl întrebați direct dacă i se pare o idee bună plecarea într-o tabără de vară. Puteți chiar să alegeți împreună tabăra care îl încântă cel mai mult.

Ce aspecte este bine sa luăm în calcul atunci când alegem o tabără pentru cel mic? Este bine ca tabăra să fie organizată de unitatea de învăţământ unde merge copilul sau poate fi şi o tabără externă? La ce trebuie să fim atenţi când alegem o tabără?

Înainte de a selecta un organizator de încredere este important să luăm în calcul dorinţa copilului: îşi doreşte sau nu îşi doreşte să plece? Dacă da, plecarea împreună cu prietenii sau cu adulţi cunoscuţi poate fi o experienţă frumoasă. Cel mic are alături persoane care să îi faciliteze adaptarea. Fiecare familie poate alege o tabără organizată de şcoală sau de un organizator privat. Importante sunt siguranţa celui mic, personalul şi educatorii, tipul activităţilor programate- în acord cu vârsta copilului şi preferinţele lui. Dacă vorbim despre o tabără tematică- de dezvoltare personală sau terapeutică- este important să fie verificate experienţele facilitatorilor sau a persoanelor care vor interacţiona direct cu copilul.

Este posibil ca un copil să fie entuziasmat că merge în tabără, dar când ajunge acolo brusc să se întâmple ceva şi să nu mai vrea, să se simtă inconfortabil, să dorească să se întoarcă acasă. Cum ar trebui să gestionăm ca părinţi o astfel de situaţie?

Este important ca cel mic să ştie că nu este părăsit în tabără şi că poate lua legătura cu părinţii săi atunci când simte nevoia de contactul cu ei. Eu cred în intuiţia părinţilor şi în intenţiile lor bune. În cazul în care cel mic doreşte să se întoarcă acasă ar fi de clarificat printr-o discuţie cu copilul, prin telefon ce are nevoie. Poate doar să îi trebuiască atenţia părinţilor şi  o asigurare că este în siguranţă în continuare, sau este posibil ca ceea ce trăiește în tabără să nu fie adecvat pentru el. dacă îşi doreşte să se întoarcă acasă pentru că ceea ce trăieşte în tabără nu este ceea ce are nevoie sau ce este adecvat pentru el.

Lăsarea copilului în tabără împotriva dorinţei lui poate fi trăită ca un abandon sau o respingere.

Având acest aspect în minte, părinţii pot decide ce este de făcut, împreună şi pentru copilul lor.

Este bine ca în prima tabără să facem pe“spionii”, adică să mergem şi noi, părinţii, în apropiere de locul în care se desfăşoară tabăra? Sau este de dorit să îi oferim copilului această experienţă de independent completă?

Este decizia părinţilor să rămână acasă sau să meargă în apropierea taberei pentru câteva zile de relaxare. Şi părinţii se adaptează la rândul lor acestei separări de copil iar provocarea poate fi tare dificilă, mai ales în primele zile de tabără în care se aşteaptă veşti legate de felul în care cel mic se adaptează acolo. Dacă părinţii consideră util, îi pot spune celui mic că vor fi aproape de zona în care se află şi el. Aceasta este decizia lor, pe care o vor lua in funcţie de cum simt ei şi de nevoile copilului lor.

Ce trebuie să ştie însoţitorii – profesori, instructor, asistenţi despre copiii pe care îi insoţesc? Ce atitudine este bine să adopte aceştia faţă de un posibil copil anxios, care nu agrează experienţa taberei?

Însoţitorii ar trebui să ştie toate particularităţile copilului care să îi ajute în protejarea sănătăţii fizice şi a confortului său emoţional. Fiecare tabără are cerinţe specifice profilului ei. Pe lângă intoleranţe alimentare, alergii sau tratamente pe care copilul le ia în perioada respectivă, instructorilor li se poate spune dacă cel mic poate face efort fizic, dacă are anumite frici specifice (de apă, de întuneric, de păianjeni, de animale, etc.) şi care sunt metodele prin care îl pot ajuta în cazul în care se confruntă cu astfel de situaţii.

De asemenea, în cazul în care vorbim despre o tabără de dezvoltare personală sau terapeutică, facilitatorii vor cere părinţilor informatii specifice tipului de activităţi dezvoltate care să îi ajute în lucrul cu copilul lor. Numărul de telefon al părinţilor trebuie folosit nu doar în situaţii speciale, ci în toate cazurile în care cel mic doreşte să îi contacteze (este necesar să se agreeze din start cu organizatorii acest aspect).

E greu să îţi laşi copilul să plece singur în tabără, să accepţi că a crescut şi că face paşi siguri către independenţă. Eu vă sfătuiesc să vă ascultaţi instinctul şi copilul şi să luaţi cea mai bună decizie!

Citește și

Dacă și când îi luăm copilului animal de companie?

Frica de întuneric la copii. Cum o depășim?

Copil singur în casă. De la ce vârstă?

Dormitul cu părinții. Pro sau contra?

Cum îl ajuți pe copil să iubească sportul. 7 pași urmați de noi

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.