Aș fi scris „Vara se numără coronițele și se-arată carnetele”, dar m-am uitat pe geam și…mă-nțelegeți :-), am preferat s-o las ambiguă, că nu se știe cum se mai rotesc avertizările și ne trezim că vara-i ca iarna vorba celebrului mariner. Să revenim la subiect, zic. Relaxarea post pandemie ne-a adus, pe lângă poze de la terase, cluburi, evenimente, parcuri și alte aglomerări umane și poze de la serbările de final de an și abundență de coronițe și carnete de note. Am mai scris deja de relația mea cu coronița și cum încă acest cuvânt îmi dă un ușor sentiment ciudat pe șira spinării. Până anul ăsta n-am avut niciun stres. Copiii au avut calificative, vara trecută am ieșit la o festivitate ad-hoc la terasă, bucuria revederii dincolo de laptop și a terminării ciclului primar a acoperit orice urmă de competiție și oricum toți copiii au primit coronițe.
Anul ăsta am și uitat că am copil de gimnaziu și m-am trezit că pleacă toată clasa la festivitatea de premiere tocmai la Brașov, la prima școală românească, în cadru festiv. Mi-am amintit un pic cum am fost eu făcută pionier la casa lui Nicolae Iorga și am zâmbit, mai ales când mi-a trimis Ana poză cu diploma și o ciocolată Milka. Creierul meu nu s-a abținut de la analogia cu bomboana cubaneză primită de mine la festivitatea cu pricina. Mă rog, Ana nu se întoarce pionier, ci tot pre-adolescent rebel și noi nu mai suntem în anii când bomboanele cubaneze erau un lux, Slavă Cerului.
Ideea era că Ana nu a luat premiu întâi și nici coroniță n-a avut
Odată cu poza cu diploma și ciocolata mi-a și trimis un mesaj demn de campanie de marketing. Zicea că au fost „doar” cinci premii I cu coroniță, 3 premii 2 (printre care și al ei), nu știu câte 3 și mențiuni. Una peste alta, cu o mamă traumatizată de absența coroniței, copila n-a avut nicio apăsare, ba chiar a fost tare mândră de ea. La fel cum sunt și eu. În primul rând, pentru că a înțeles că notele contează, dar nu ne definesc, ci este important ca ele să reflecte cunoștințele reale. Apoi, pentru că a avut puterea să accepte că atât a știut și a putut și să nu se oftice că nu a luat premiul I. Asta a fost pentru mine un semn clar că „i-a crescut mintea”. Și, desigur, pentru că am văzut-o cât este de implicată la ore, atentă, răspunde, caută să îndrepte când nu știe ceva, e curioasă, găsește soluții rapide și la care eu nu m-aș fi gândit veci. Nu mai spun că în ultimele două luni, la ce jonglerie a făcut între repetiții, școală și restul, mi se pare un rezultat fantastic. În primul ei an de gimnaziu, în cel mai aiurea an școlar din istorie, cu o viață artistică în relansare :-)))), copila a fost în prima jumătate a clasei. Și la fel de mândră aș fi fost și dacă era în ultima. Viața mi-a arătat de atât de multe ori că nu performanțele academice contează, nici măcar cunoștințele (până la un punct), ci mai degrabă modul în care știi să se folosești.
Mi-ar plăcea să văd pe FB poze și cu diplome de premiul II, III sau mențiuni
Să văd părinți care afișează și carnete în care mai apare și un 5 (noi avem una bucată, la mate), dar care continuă să își încurajeze copiii, să îi îndrume spre activități care le fac plăcere și pentru care se simt motivați, care îi încurajează să recunoască atunci când nu știu să rezolve tema, ba chiar să meargă cu ea nefăcută la școală, cu riscul de a le afecta nota. Părinți care își întreabă copiii Cum te-ai simțit la școală? și care nu au nicio curiozitate să știe ce note s-au luat în clasă, ci să descopere de ce copilul lor a luat cât a luat. Părinți care îi asigură pe copii de dragostea lor, indiferent dacă sunt premiați sau corijenți, care le oferă suportul și umărul atunci când se simt depășiți de materie, de cerințe, de întrebările din mintea lor. Avem generații de elevi analfabeți funcționali și pentru că avem încă mulți părinți analfabeți emoțional, pentru care notele și diplomele încă contează mai mult decât știința și abilitățile reale ale copiilor. Eu sper totuși ca acești părinți să fie din ce în ce mai puțini și în locul lor să crească, odată cu copiii lor, oameni care să le facă copiilor coronițe și fără să aibă zece pe linie.
Citește și
Anul ăsta, toți copiii și profesorii merită coroniță
Performanță școlară cu muci pe față și multă singurătate
Nu-l lăsa când începe școala! Atunci are mai mare nevoie de tine!
De ce să nu fim mândri de copiii noștri?
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
