Momentele mele cele mai grele sunt atunci când obosesc. Când mă simt copleșită de îndatoririle zilnice, mă autostrivesc sub trebuie și scap din vedere ce e important de fapt. Pentru mine și copilul meu. Când nu las naibii vasele alea atunci când copilul mă cheamă la joacă. Când găsesc ceva super interesant de citit pe net fix când ea are chef să ne alergăm prin casă, doar pentru că am avut o zi plină și grea și pur și simplu creierul meu se relaxează citind prostii sau privind un filmuleț amuzant. Când îi cer să fie adult, pentru că eu am uitat să mă joc.
Ne grăbeam să plecăm spre școală. Extrem de târziu, ca întotdeauna. Cu brațele pline – ghiozdanul meu de laptop, ghiozdanul ei, geanta, sacul de gunoi, o pungă și alte 2-3 acareturi, mă căznesc să mă extrag din casă. Copilul, la baie, așa cum se întâmplă în 90% din dățile în care suntem gata să ieșim pe ușă. Iese și în loc să vină să își pună adidașii și geaca, o văd că dispare în dormitor.
După un șir lung de Anaaaaaa, e târziu, haaaaideeeee și tensiune crescută, apare ca o floare. Ce ai făcut? zic exasperată. M-am uitat în oglindă și m-am jucat cu jeleul din gură. Acum îmi vine să râd, dar atunci evident că m-am umplut de nervi.
Am început tirada aia cu responsabilitatea, seriozitatea și alte valori, extrem de importante pentru mine și total lipsite de importanță pentru ea.
Pentru ea, tot ce conta atunci era momentul prezent, joaca, prostească după părerea mea
Seara, istoria se repetă. De data asta, eu sunt la bucătărie, ea ar trebui să intre la duș. Trasasem foarte clar programul următoarelor zeci de minute. Eu stau să termin mâncarea și pregătirile pentru mâine. Tu te duci să te speli. Între timp eu încălzesc și laptele, citim povestea, poate punem și un video scurt pe Youtube (eterna pasiune) și gata, somn de voie de nevoie.
Numai că planurile nu ne-au coincis. Ana avea chef de joacă și făcea ture bucătărie-baie, dezbrăcată. Băga capul pe ușă, râdea, fugea și tot așa. Eu, care în timp ce pregăteam pachetul pentru a doua zi citeam și o tâmpenie mâncătoare de timp o postare super interesantă pe Facebook, în loc să las totul baltă și să intru în jocul ei – ar fi durat 5-10 minute – m-am alimentat, am certat-o, am dat-o înainte cu programul ăla super important.
Într-un final, copilul văzând că nu mă prind neam, face o ultimă încercare – Aș vrea să mă speli tu. În traducere liberă „Măi, mamă, tu chiar nu vezi că eu am nevoie de tine acum? Că nu o să mor nemâncată la școală, nici în chiloți nu o să plec că nu calci tu cămașa, nici cerul n-o să se crape dacă afli mai târziu cu 5 minute ce au mâncat prietenele tale la nu știu ce eveniment.
Eu am nevoie de tine aici, acum, uite-mă!
Ce-o fi atât de greu și de ce ne-or trebui zeci de seri ratate, terminate în lacrimi sau doar în tristeți înghițite ca să învățăm o lecție simplă? Lecția prezenței conștiente. A lucrurilor cu adevărat importante. A momentelor care nu se mai întorc. A bucuriei simple.
De ce trebuie să le cerem copiilor noștri să se comporte ca niște adulți secătuiți de bucurie, când am putea să primim noi de la ei înapoi un crâmpei de copilărie?
Astă seară am lăsat toate pe mai târziu și am intrat cu ea în baie. Ea s-a spălat, eu m-am demachiat și în timpul ăsta mi-a destăinuit că îi place să stea cu bunicii, să o ducă încolo și încoace, că i se umple sufletul când vede în ochii lor că le aduce bucurie. Că îi e dor să meargă la țară cu ei, pentru că acolo simte că trăiește cu adevărat, că oamenii pare că au altă viață.
Da, ăsta e copilul meu. Cel pe care îl dau uneori deoparte ca sa am rufele spălate și întinse și praful șters. Ca să citesc cum au slăbit niște doamne dintr-un grup de Facebook. Ca să las viața să treacă pe lângă mine.
Sper ca voi să fiți mai înțelepți și să vă prindeți de lucruri ceva mai repede.
Citește și
Datoria ta e să trăiești prin tine, datoria lui nu e să te facă fericit!
Locul de refugiu al copilului e în brațele mamei
Mamele ar trebui să trăiască veșnic
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Specialiștii spun că trebuie să stăm deoparte 10 minute, după care să luăm totul în râs…
E destul de greu, dar e mai bine să luptăm cu noi înșine decât cu părerile de rău că nu am făcut asta.
Da, asa bine ar fi daca am putea mereu… 🙂
Foarte fain articolul. Tema serioasa, insa abordata delicat cu simtul umorului.
„Ce ai făcut? zic exasperată. M-am uitat în oglindă și m-am jucat cu jeleul din gură.” – am ras tare, tare la partea asta 😀
Pfoaaa, sa vezi cum a fost, numai sa rad nu imi venea, acum imi vine, iti dai seama 🙂
nu avem ce face, viata are un ritm asa de alert ca pur si simplu vrem sa facem multe in timp scurt. chiar vorbeam cu sotul in seara asta, ca a fost plecat si ii mai povesteam ce nazdravanii am facut saptamana asta si cat de nauca am fost la unele faze. si totusi eu n am o viata asa de trepidanta si alerta cum citesc pe la voi si cu serviciu si alrgat de colo colo. sunt constienta de asta dar tot simt ca parca s la cursa cu obstacole zilnic.
eu am constatat ca il tratez ca pe un adult in ceea ce priveste discutiile, explicatiile pe care ma straduiesc sa i le dau in tot felul de contexte. incerc sa cobor nivelul dar nu mi iese :))). el da din cap de parca m ar pricepe :)))
Da, asta si eu, dar asta nu mi se pare rau, sa ii explic si sa ii vorbesc despre orice. Uneori mi s-a parut si mie ca unele subiecte sunt prea grele de dus pentru ea si am limitat dezvaluirile, dar in rest ii vorbesc ca unui adult
Pfff, nu te invinovati asa rau, ei eu nevoie de noi dar si noi avem nevoie sa ne deconectam, nu putem fi disponibili intotdeauna trup si suflet, uneori trebuie sa invete sa ne si astepte, important este ca observi cand aveti deconectare si ca incerci sa schimbi anumite detalii organizatorice. Eu consider ca e ok sa fim cea mai buna varianta a noastra. Nu suntem perfecti!