Unul din avantajele de a fi pe cont propriu este că îți poți face singur programul și poți, de exemplu, să te bucuri de vacanțele copilului împreună cu el. De dezavantaje nu vorbim, că e luna ianuarie și cam doare subiectul.
Așa că pentru noi două abia acum este vacanță. Între Crăciun și Anul Nou am avut eveniment, a fost agitație cu vizite, cumpărături, ieșiri, nu pot spune că am stat să ne relaxăm cu adevărat, așa că acum profităm. Luni am avut zi de fete. Cu tot ce îi trebuie. Am mers la film – Crăiasa Zăpezii 2, am mâncat iaurt înghețat cu fructe, preferatul Anei, apoi șoc și groază, copilul a poftit la kebab. Și eu care mă uitam după sălățele sănătoase, fata lu’ ta-su mi-a dat-o de nu m-am văzut. Măcar am turnat morcov ras și salata verde în ea cât să fiu și eu împăcată. Am stat apoi ca fetele la o cafea – eu și o cioco caldă – ea și am vorbit câte în lună și în stele. Am încheiat cum se cuvine cu o sesiune de shopping la reduceri. Ne-am ales fiecare câte ceva drăguț, iar Ana m-a avertizat să nu carecumva să nu îi luăm de ziua ei un card pe care să își poată lua ea ce vrea, că o încurcăm. Mânca-o-ar mama de fashionistă mică! Nu se putea să lăsăm prima zi de zăpadă serioasă fără o bulgăreală și îngerași în zăpadă.
Îngerașii au fost dealtfel și atracția principală a zilei de ieri, când am avut program de derdeluș și înghețat în parc. De înghețat am înghețat numai eu, ea s-a distrat pe cinste, dar eu vreo oră după am stat lipită de calorifere, fără rezultat în a opri clănțănitul dinților. Mi-am amintit de copilărie și am privit fascinată toți piticii care se întreceau care mai de care pe sănii, colace, capace și alte instrumente moderne – mamă, ce bine ne-ar fi prins și nouă asemenea minuni. Am fentat cu brio construirea unui om de zăpadă, că nu știu cum îmi mai rezistau mâinile, dar am oferit la schimb un croissant aproape cald, mâncat în drum spre casă. Un troc rezonabil, zic eu.
Sigur că nu e totul lapte și miere, în general zilele astea vin la pachet cu multe stări emoționale care, datorită conectării și confortului emoțional simțit de copil ies la iveală și aduc cu ele crize de așa zis „răsfăț”, capricii, lacrimi, frici de tot felul. Dar cu răbdare, atât cât o avem, trecem și peste ele și rămânem cu râsetele zgomotoase, cu tumbele în zăpadă, cu glumele, cu jocurile, cu relația dintre noi, la care cred, cum spuneam mai demult, că punem câte o cărămidă cu fiecare astfel de zi.
Voi cum vă mai distrați când aveți momente libere?
