Now Reading
Cum reușim să ne adaptăm și să ieșim din criză?

Cum reușim să ne adaptăm și să ieșim din criză?

Cred că nu mai e un secret pentru nimeni că suntem deja în criză. Perioada de paralizie semi-totală cauzată de pandemia vieții a dat peste cap economia și pe noi odată cu ea. Iar eu, sincer, mă tem tare de ce va urma, că rotițele abia acum încep să se învârtă și daunele cred că nici n-au apărut. Unul din efectele benefice totuși pe care le-a adus această perioadă dificilă a fost multitudinea de resurse care ne sunt puse la dispoziție on-line. Sigur, ne-am dori cu toții să mergem din nou la evenimente, să ne vedem cu oameni, să socializăm, să ne luăm în brațe, dar până atunci avem la dispoziție foarte multe evenimente on-line, realizate de cei care cu asta se ocupau și până acum și a trebuit să se reinventeze rapid și să găsească soluții.

În perioada de izolare am descoperit o comunitate faină, cu a cărei fondatoare am participat chiar la un retreat on-line

Este vorba de BeYou.BeFree, comunitate fondată de Ozana Giușcă și care reunește oameni tare faini din zona dezvoltării personale și nu numai. BeYou.BeFree a organizat deja două evenimente on-line pe timpul pandemiei, iar la unul dintre ele am participat și eu și am aflat lucruri extrem de utile, care chiar mi-au folosit în perioada aceea grea.

În acest weekend, BeYou.BeFree organizează evenimentul Grace, susținut în parteneriat cu Mai Academy și Roxana Gabor-Iliescu

Evenimentul este dedicat tuturor celor pasionați de zona spirituală și de dezvoltare personală și aduce laolaltă speakeri unul și unul. Vor fi abordate subiecte ce țin de spiritualitate – Cum integrezi și cum manifești darul tău?, Cum este influențat destinul tău?, dar și de sănătate – Ayurveda, puntea dintre corp și emoții și business – Viața și business-ul ca un cântec, Sabotorii secreți la birou și în echipă.

Printre speakerii invitați la eveniment se numără Dr. Dumitru Constantin Dulcan, Deva Dwabha, Dr. Cătălin Luca, Roxana-Gabor Iliescu,  Anișoara Preda, Răzvan Dincă și mulți alții.

Profesor Universitar Doctor Constantin Dulcan, la bază medic neurolog și psihiatru, și-a dedicat viața de cercetător studierii conștiinței. Cărțile sale s-au vândut în sute de mii de exemplare în întreaga lume, sălile de conferință pe care le prezidează de asemenea în toate cele patru colțuri ale planetei sunt arhipline de oameni însetați de cunoaștere bazată pe știință și experiență.

Deva Dwabha, Doctor, Lider Spiritual International, a petrecut 13 ani în Ashram, practicând zilnic meditația, care a devenit un stil de viață, învățând direct de la Maestrul Osho.

Dr. Cătălin Luca,  expert în Medicina Holistică și Integrativă, Fondatorul Clinicii Holistice Ananda, a absolvit facultatea de fizica-chimie, apoi facultatea de medicină la Iasi, a făcut cursuri de ci qong, yoga, karate,etc. Dr Luca a mers în India pentru a studia anumite ramuri speciale ale ayurvedei, acea ayurveda mai puțin cunoscută care are eficiență maximă. Ayurveda a devenit un mod de viață pentru el. A studiat și psihologia.
Mai multe despre speakeri și eveniment aflați pe pagina oficială, unde vă puteți și înscrie.

 

Citește și

Roxana Iliescu și Dewa Dwaba, femeile care văd lumina și puterea din orice soră universală

Ce este creativitatea pentru tine?

See Also

Mira Loghin – simplitatea, răbdarea și compasiunea sunt comorile noastre cele mai de preț

Terapia este singura investiție care nu se devalorizează nici în izolare

După experiența India realizezi că așa zisele probleme existențiale sunt doar nisip în bocanci

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top