Now Reading
Mădălin Guruianu despre reluarea Atelierelor Micul Artist la Opera Comică pentru Copii

Mădălin Guruianu despre reluarea Atelierelor Micul Artist la Opera Comică pentru Copii

Unul din lucrurile care le-a lipsit copiilor în perioada de izolare au fost și activitățile extra-școlare. În special pentru copiii activi, obișnuiți cu un program destul de încărcat, pandemia a venit poate cu o binemeritată pauză, dar când „euforia” primelor săptămâni de pauză a trecut, au început să resimtă destul de acut lipsa interacțiunii cu colegii și a activităților care le făceau din plăcere pasiune. Veștile bune sunt că, ușor ușor, reintrăm în normal și pe zona activităților extra-școlare , desigur, în condițiile impuse de noile reglementări. La Opera Comică pentru Copii se reiau Atelierele Micul Artist. L-am rugat pe Mădălin Guruianu, responsabil de Atelierele Micul Artist și Șef Birou Marketing Comunicare și Organizare la Opera Comică pentru Copii să ne povestească despre cum s-a ajuns la această decizie și cum se vor desfășura atelierele în noul context.

                 Mădălin Guruianu, responsabil Atelierele Micul Artist

Cum ați luat decizia de a începe, la final de septembrie, Atelierele Micul Artist la Opera Comică pentru Copii?

A fost un demers firesc, în contextul reînceperii școlilor, cu toate măsurile de siguranță impuse de lege, desigur. Deja de 5 ani sute de copii participă la sediu sau online la atelierele noastre care au crescut ca Făt Frumos din povești, de la 5 în primul an la 30 anul acesta, iar varietatea este greu de egalat: balet, actorie, cor, dansuri populare sau contemporane, street dance, step, pantomimă, improvizație teatrală, zumba, musical, benzi desenate, oratorie, dezbateri academice, scriere creativă, comunicare, scenografie, laborator de păpuși, astronomie, fotografie, ceramică și filosofie.

Cum se vor desfășura atelierele  în noul context COVID-19? Care sunt principalele schimbări față de anul trecut?

În primul rând, am redus atelierele de la sediu și am mutat câteva dintre acestea online, pe Zoom. Am păstrat la sediu doar atelierele de mișcare, care necesită sălile mari, cum ar fi balet, dans, zumba, cor, musical, step, teatru, cu respectarea tuturor regulamentelor în vigoare, adică purtatul măștii, respectarea distanței, verificarea temperaturii, dezinfectarea continuă a spațiilor și decalarea orelor de început ale atelierelor. Suntem convinși că dacă situația ne-o va permite, vom readuce mai multe ateliere la sediu, pentru că interacțiunea directă între profesori și copii este unul dintre factorii foarte apreciați.

Chiar și în acest context restrictiv, știu că ați adus discipline noi în portofoliul Micul Artist. Ne poți spune câteva cuvinte despre ele? 

Continuăm cu aproape toate atelierele din stagiunea trecută și am adăugat unul nou, de filosofie pentru copii (Philosophy for Clildren / P4C), pe care am avut marea bucurie să îl propun în premieră la Opera Comică pentru Copii și multitudinea de întrebări primite și înscrierile deja apărute îmi par a fi de bun augur. Absolvent de Facultate de Filosofie fiind, am considerat întotdeauna important să încurajăm curiozitatea naturală și entuziasmul intelectual al copiilor, iar dacă vreme de mai bine de 15 ani am predat dezbateri academice, am considerat că este vremea și pentru această nouă provocare. 

În perioada stării de urgență, atelierele s-au desfășurat exclusiv online. Cum a fost pentru copii și profesori să se adapteze acestei situații ?

Pe toată perioada stării de urgență, Atelierele Micul Artist s-au desfășurat săptămânal, conform programului stabilit la începutul anului, iar colegii mei au adaptat în moduri care mai de care mai ingenioase și mai constructive materia, făcându-i pe sutele de copii participanți să se bucure de-a dreptul de orele petrecute împreună, fie că a fost vorba de grupul privat de facebook sau de platforma zoom, unde interactivitatea a fost extrem de apreciată de către toți participanții. Una peste alta a fost o perioadă plină de provocări pentru care profesorii coordonatori merită toate laudele, iar copii și părinții tot respectul și considerația pentru că ne-au rămas alături.   

În cazul în care lucrurile se vor schimba, ce scenariu ați pregătit, dacă atelierele nu se vor mai putea desfășura la sediul Operei Comice ?

Dacă se va ajunge la situația în care nu vom putea continua la sediu, sigur că vom reveni toți online. Atâta vreme cât există cerere și copii vă spuneam că au fost tare apropiați de fiecare dintre coordonator în parte, nu vom putea să ne oprim. Vreau să vă asigur că avem una dintre cele mai inovative echipe de profesori coordonatori și avem toată încrederea conducerii, în special a doamnei director Felicia Filip, precum și a miilor de copii și părinți care ne-au călcat pragul în ultimii ani.

Care este obiectivul Atelierelor Micul Artist, în noul context?

Să rămânem alături de copii atâta vreme cât este nevoie de noi și să le oferim unele dintre cele mai incitante și deschizătoare de minți cursuri disponibile pe piața educației din România ultimilor ani. Principiul de bază, din momentul în care am deschis Atelierele Micul Artist la Opera Comică pentru Copii, este cel expus de probabil cel mai original gânditor despre educație din ultimul secol, dispărut regretabil în vara aceasta dintre noi, Ken Robinson: ”Facem educație pentru a-i ajuta pe elevi să înțeleagă lumea din jurul lor și talentul dinlăuntrul lor și să devină oameni împliniți și cetățeni cărora le pasă.” 

În calitate de responsabil de Atelierele Micul Artist și Șef Birou Comunicare, Marketing și Organizare, care este mesajul tău pentru părinți și copii la acest început de an școlar “altfel”?

Consider că cel mai important mesaj al acestor vremuri este să nu ne pierdem speranța, să continuăm să credem în dezvoltarea noastră și a copiilor noștri, să le oferim celor mici oportunități de dezvoltare și de deschidere a minții, adaptate provocărilor care vor veni, să îi încurajăm să învețe de fiecare dată lucruri noi cu plăcere, să le stimulăm curiozitatea și, mai ales, să le fim constant alături, indiferent ce se întâmplă.

Fiecare Atelier va avea 30 de întâlniri la sediu sau online între 28 sept. 2020 – 29 mai 2021, iar plata este de doar 20 lei / ședință (300 lei / modul de jumătate de an, iar la plata cu anticipație pe un an suma este redusă la 540 de lei / an). Plata se efectuează până la data de 13 octombrie, integral sau tranșa I și până la 10 februarie 2021 tranșa a II-a.

Mai multe informații despre ateliere, program și modalitatea de selecție găsiți aici

Citește și

Ana Crăciun Lambru – Universul ne dă anumite lucruri doar pentru că le putem duce

Opera Comică pentru Copii are nevoie de noi

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top