Le văd din mașina oprită la trecerea de pietoni. Trec strada. Fata are vreo 14-15 ani. E slăbuță, cu părul lung, îmbrăcată cu o bluză cu mâneci largi. Când bate vântul, pare un fluture cu aripile deschise. Țopăie în jurul mamei ei, care merge un pic mai greu. Nu e bătrână, dar clar nu e la fel de sprintenă. Fata o prinde de mână și o grăbește să traverseze, apoi face o piruetă în jurul ei. Mama zâmbește și o privește cu drag. Se prind din nou de mână și pornesc înspre parc.
Mă gândesc la noi. La tine și la mine. Te văd o mogâldeață rotundă, îmbrăcată cu geaca mov de iarnă și cu căciula cu Kitty, care abia îți mai lasă ochii albaștri la vedere. Pășești cu grijă pe poartă și te întorci să mă prinzi de mână. E prima ta zi de grădiniță. Ai doar un an și zece luni.
Mâna ta mică mă strânge și îmi cere asigurarea că nu o să îi dau drumul.
Că o să fiu cu tine în aventura nouă în care pornești, departe de căldura camerei tale, ținută în alte brațe decât ale mele, alinată de alte voci. Cu timpul, înțelegi că sunt acolo pentru tine mereu și strânsoarea devine mai blândă.
Mânuța ta se strânge din nou în prima zi de școală. Simt în ea teamă și nerăbdare.
Ai vrea să pleci, să explorezi o lume nouă, dar să nu îmi dai drumul. Îți spun din priviri că e în regulă, că poți să mergi către universul care te cheamă. Că eu voi fi mereu acolo, pregătită să te prind de mână și să te țin cât de strâns o să ai nevoie.
Ai plecat în tabără. Mi-ai dat drumul la mână ca să urci în autocar și mi-ai făcut voioasă pa-pa, în timp de strângeai la piept unicornul fermecat.
Iar eu am simțit că ai plecat mai repede, mai ușor. Că te-ai desprins, nerăbdătoare să trăiești o experiență nouă.
Mi s-a strâns un pic sufletul, ca de fiecare dată când realizez că te mai pierd puțin în favoarea lumii mari care te așteaptă și în care e firesc să te avânți.
Mâna mea îți păstrează amprenta palmei, de când era atât de mică încât îmi cuprindea degetul mic și mai rămânea încă loc, până când a devenit mânuța unei micuțe domnișoare. Pe palma mea stă palma ta temătoare în prima zi de grădi, nerăbdătoare în prima zi de școală, emoționată înainte de fiecare concurs, entuziasmată în pragul tuturor evenimentelor noi sau care îți aduc bucurie.
Mâna ta devine pe zi ce trece o mână de domnișoară, iar a mea mai primește câte o cută de timp nemilos.
Peste câțiva ani, mâna ta va prinde timid și cu emoție mâna primei iubiri. Va scrie tremurat primul extemporal. Va trece prin călătorii și încercări, mai ușoare sau mai grele.
Dar oricâte zile și momente vor curge peste noi, oricâte mâini vor prinde mâna ta, ea își va găsi mereu locul între palmele mele.
O să fiu mereu aici, cu mâna pregătită, atunci când tu o să alergi sugubăț în fața mea și o să faci o piruetă, în timp ce mă aștepți să trec strada și să mă prinzi din nou de mână.
Citește și
Unde te grăbești? Mai ține-l în brațe puțin
Copilă, mi-e bine când mi-e dor de noi
Spune-i adevărul! Tu ești reperul lui!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Ce frumos ai scris, Ioana! Așa este, copiii cresc și își iau încet-încet, zborul de lângă noi. Dar ei rămân tot puiii noștri, tot copilașii noștri dragi și am vrea să le fim mereu alături, să îi protejăm. Oricum, important este că ei știu asta, că oriunde ar pleca în lumea asta mare, noi, părinții, vom fi mereu acolo pentru ei.
Multumesc, draga Johanna! Te imbratisez cu drag!
M-ai emotionat din nou ca articolul asta !
Foarte inspirat !
Multumesc mult!
Atat de frumos si de emotionant…eu am baietel dar tot m-a induiosat tare…multumesc 🙂
Multumesc! Si cu baietelul te tii de mana, mama mama :-))))
Cu lacrimi, am citit ceea ce ai scris… E minunat!
Înainte de a fi mama, habar nu aveam de asemenea trăiri si griji si, mai ales, nu credeam sau nu stiam ca pot iubi asa cum o fac acum.❤
Multumesc mult, Alexandra! Ma bucur ca te-ai regasit in randurile mele. te imbratisez, un an minunat sa ai!