Apeși pe buton și vine la tine. Așa se rezumă imaginea unui copil de clasa a V-a despre învățare, așa cum o vede el în școala ideală. Am zâmbit toți, cei care eram în sală la Gala Premiilor Itsy Bitsy. Mi-am dat apoi seama că omul mic creionează, de fapt, realitatea. A mea, a ta, până și a mamei și bunicii mele. Apeși pe buton și se deschide mașina. La astea șmechere pornește tot așa. Apeși pe buton și ies rufele din mașină curate, de multe ori chiar uscate. Apeși pe buton și începe să miroasă a cafea irezistibilă. Apeși pe buton și s-au făcut legumele, carnea, prăjitura. Tot printr-o apăsare de buton se rezolvă și vasele, plata facturilor, cumpărăturile.
Apeși pe buton și ești în legătură cu oameni pe care nu i-ai văzut de zeci de ani
Vorbești la mii de kilometri depărtare. Scrii, citești, înveți. Dac-o lași, viața poate fi o apăsare consecutivă sau concomitentă de butoane. O comandă permanentă, o iluzie că deții controlul, când de fapt îl pierzi câte puțin în fiecare zi.
Existența ne-a devenit un mare buton pe care apăsăm și așteptăm să se întâmple
E în controlul nostru să oprim pentru o secundă, pentru o oră, pentru o zi butonul. Să dăm vieții înapoi sângele, pulsul, suflarea. Orice ar însemna asta pentru fiecare din noi.
Să oprim notificările de la telefon. Să îl uităm acasă o zi – vă ține? Pe mine nu. Să punem mâna să scriem o vedere din locurile pe unde mergem – am făcut asta astă vară, este M-I-N-U-N-A-T! Să facem o cafea la ibric – a mea așa e în fiecare dimineață. Să ne facem cumpărăturile din piață, să mirosim legumele și fructele, să pipăim zarzavatul, să adulmecăm florile. Să mergem pe jos o bucată din drum, să vedem clădirile, asfaltul, chiar și mizeria. E parte din realitate și ea.
Să scriem cu stiloul pe hârtie, să citim în fiecare zi măcar câteva pagini, să facem prăjituri de casă. Să stăm la povești cu propriul copil, fără TV și alte ecrane. Să colorăm sau să pictăm. Să spălăm de mână atunci când e doar o pereche de șosete și un maieu – asta iar e ceva ce nu pot să fac neam, recunosc. Să facem plăcintă cu foi de casă, nu congelate de la magazin. Să citim povești din cărți, nu să le ascultăm pe CD. Să facem drumeții, să ducem copiii la cort sau la rulotă.
Să ne tragem o fâșie din viață din calea butonului Să îi învățăm și pe copii să o facă
Ei au butoane tot mai colorate și mai ușor de apăsat, pentru ei e mult mai la îndemână să își piardă identitatea printre butoane.
Tu ce buton alegi să nu mai apeși azi?
Citește și
Cel mai mare regret din viața de părinte
Faptele bune se fac pentru oameni atunci când sunt în viață
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Freepik.com
Din ce în ce mai greu. Nimic nu ne-a pregătit. Copilăria noastră a semănat oarecum cu cea a părinților noştri. Care a semănat destul de bine cu cea a părinților lor, bunicii noştri. Dar copilăria prichindeilor noştri nu prea mai seamănă cu a noastă. Cu atât mai puțin a bunicilor lor. Informație. TV. Internet. Mobile. Călătorii afară. Nu cunosc lipsuri. Nu ştiu (şi e foarte bine) ce înseamă să îți fie teamă să vorbeşti deschis, să stai la coadă la lapte, să se taie curentul, să circuli în w/e-ul ăsta cu maşina doar dacă ai numere fără soț etc.
Ideea e că mai totul s-a schimbat. Avem din ce în ce mai puține termene de comparație. Mai ales noi, ăştia care am trăit alte vremuri.
Copiii noştri, copilăria lor, vremurile sunt diferite. Am anuns la o etapă în care pe lângă lucrurile pe care le transmit, îmi învăț copiii să mai fac ceva. Am ajuns să învăț şi eu lucruri de la ei:)
Ooo, da, sa stii ca ai mare dreptate. pana la urma tot echilibrul e si aici cheia. Noi invatam de la ei, ne temperam si pe noi si pe ei si pana la urma functioneaza 🙂
Știi când simt asta?
Le-am propus la sedinta cu parintii sa facem noi ceva, ce costa mult mai puțin. „Dar nu mai bine le cumpărăm?”
Pfii, ce show, le luam butoanele și îi puneam la munca!
Le-am dat întâlnire în fata la zoo, vineri. „Dar nu îi luați dvs de la școală? ” Nu. Eu îți dau timpul meu, tu nu poți sa faci un efort… asta e, du-ti-l singur.
Cum le iei butonul, cum se isterizeaza mai ceva ca aia mici!
Mda, cunosc. dar copiii sunt aia dependenti de tehnologie. Noi suntem biiine. NOT