Recunosc că una din cele mai mari provocări ale mele, în special în ultimii ani, de când jonglez cu foarte multe pălării și roluri, este să îmi organizez agenda, să pun în ordine prioritățile și să le țin pe toate în echilibru. Uneori îmi iese, dar de cele mai multe ori ajung să scap din mână prea multele sacoșe pe care le țin și atunci se cere o reorganizare. De aceea, atunci când am văzut că o am colegă de prezentare la Sumitul pentru pace, armonie și o stare Zen pe Adina Todea, Productivity Coach, m-a bucurat ca un copil care găsește formula magică la cum să reușească să-și facă repede temele și să-i rămână și timp de joacă.
Am sorbit cuvintele Adinei și apoi am accesat și o ședință de claritate cu ea. M-am lămurit că tot eu trebuie să fac lumină, dar măcar am primit instrumentele necesare :-), așa că am invitat-o pe Adina să ne povestească puțin cum e cu productivitatea asta, dar și cu antreprenoriatul, având în vedere că face asta de foarte mulți ani.
Vă sfătuiesc să citiți până la final, pentru că Adina Todea, Productivity Coach, are un cadou pentru cititori. De fapt nu unul, ci cinci :-).
Cum a apărut pasiunea pentru coaching în viața ta?
Adina Todea: Well, am descoperit coaching-ul în 2010 când am participat la Bootcampul – SelfMastery a lui Andy Szekely. Am “picat” acolo pentru că am văzut o reclamă. Am intrat pe site-ul și pe blogul lui Andy, și am tot citit chestii, și mă simțeam din ce în ce mai bine citind. Au trecut multe luni să înțeleg că ceea ce eu citeam era dezvoltare personală.
Revenind la întrebarea ta, am participat la acel bootcamp și acolo am auzit prima dată de coaching. Nu știu dacă atunci am înțeles exact despre ce este, însă am înțeles că e o metodă să ajut oameni, printr-un sir de întrebări. Au trecut ani în care am fost la fel și fel de prezentări și cursuri de coaching, am citit o mulțime de cărți pe această temă și am putut să compar cele mai importante metode de coaching.
În final, am ales un anumit curs – care are la bază psihologie cognitiv comportamentala ca să mă certific și am ales să lucrez după metoda de conștientizare și responsabilizare, care se bazează pe metoda întrebărilor, a abilitații de a asculta și pe modelul Grow, întâlnite prima dată în cartea lui Sir John Whitmore.
Ce ai făcut înainte de a lua calea antreprenoriatului?
Adina Todea: Înainte să fiu antreprenor am fost Elevă 🙂 Dintotdeauna mi-am necăjit părinții prin comportamentul meu nonconformist, și fel și fel de idei antreprenoriale. Numai nu puteam să fiu “ca ceilalți”. Asta mi-a adus ulterior foarte multe stigmate.
Îmi câștig traiul din activitățile inițiate de mine încă din studenție. În paralel, am mers și pe latura clasică, să îi spun așa – am avut mai multe job-uri, în liceu, în studenție, și după, din care am putut să compar ceea ce am învățat pe cont propriu și ceea ce era în sisteme și în alte afaceri, și anume: vânzările, relația cu clienții, time management, finanțe, contabilitate, marketing etc.
Mulți ani am fost one man show și am făcut de toate, am avut și angajați, am renunțat. Astăzi, am ceea ce se cheamă life style businesses și îmi place forma aceasta cel mai mult.
Cum ai luat decizia de a deveni antreprenor?
Adina Todea: Am lucrat, chiar dacă puțin – aproximativ 3 ani, cadru didactic și apoi la o filială a unei firme în domeniul de comercializare de papetărie, în Oradea, în paralel cu proiectele mele antreprenoriale. În acest scurt timp, am hotărât că voi face orice îmi stă în putință să rămân antreprenoare și să fiu propriul meu șef. Uneori am fost cel mai prost sef – am lucrat și 12 ore/ zi și m-am plătit prost. Însă, am perseverat știind că într-o zi chiar voi depăși veniturile unui angajat și voi avea satisfacția de a avea propriul business.
De ce coaching în productivitate? Care este beneficiul principal pe care îl oferi?
Adina Todea: Ca și formare sunt coach, iar un coach poate să ajute pe cineva să își atingă orice obiectiv. Am ajutat mai multe persoane în domeniul antreprenorial, pe zona de comunicare, promovare, PR, marketing, vânzări și aceștia au avut rezultate de fiecare dată.
Am ales domeniul antreprenorial și mai exact productivitatea și time managementul, pentru că în această zona eu am avut cele mai mari provocări și am obținut cele mai spectaculoase rezultate. Astfel am obținut multă claritate și cunoaștere și am ales să ajut și pe alții care se confruntă cu acest gen de provocări.
Te adresezi exclusiv femeilor sau și bărbaților?
Adina Todea: Este adevărat că am avut întotdeaunna mai multe cliente femei, însă am lucrat și cu bărbați. Mă adresez deopotrivă și femeilor și bărbaților, însă femeile sunt cele care se confruntă cel mai adesea cu stări de epuizare, pentru că adesea amestecă personalul cu profesionalul, iar ele cum sunt ocupate și cu gospodăria și cu creșterea copiilor, ajung în multe situații, să nu mai reușească să prioritizeze și nu mai dau randament în nici una din arii, nici pe plan personal, nici professional. Am lucrat însă și cu persoane ajunse în burnout. Și eu am fost în burnout. Cu acestea se lucrează un pic diferit.
Care sunt provocările cu care te confrunți (sau te-ai confruntat) ca antreprenor la început de drum în România?
Adina Todea: Draga mea, să știi că în toate domeniile vieții cea mai mare problemă o constituie lipsa de cunoaștere. Sunt și trainer și formator și am lucrat cu zeci de persoane care au dorit să pornească o afacere, și iți spun că e foarte firavă limita dintre “cred că stiu” și chiar am informații.
Antreprenoriatul este un parcurs complex și necesită multă cunoaștere și apoi și mai multă experiență. Am crezut, la început, că merge și “mă arunc în apa și învăț eu să înot, apoi”. Adevărul este că merge și așa, dar cu multe pierderi. La început am pierdut relații, am dat faliment, care ne-a costat bani și timp.
Am lucrat cu soțul meu atunci și adesea am amestecat personalul cu profesionalul. Noi spunem că acela a fost MBA ul nostru. Să poți să pornești bine ai nevoie de un mentor, de un grup de sprijin și de multă energie. E mult mai simplu așa. Poți să treci prin stări de epuizare, stress, și să ajungi să nu mai vrei să continui.
Antreprenoriatul e un drum, este cel mai complex și complet parcurs din viața unui om – ai parte de noutate, decizii, comunicare, negocieri, creativitate, anduranță, cunoaștere a contextului în care funcționezi, apoi multe metode de a servi. Și, în toate astea, ești tu, one man show, la început. Singur și totuși cu atât de mulți în jurul tău.
De ce crezi că au nevoie cel mai mult antreprenorii români aflați la început de drum?
Adina Todea: De modele, de mesajul că se poate. Apoi, de curaj. E nevoie să începi, să îți sufleci mânecile și să te înarmezi cu răbdare. E un proces. La început de tot, nu știi ce faci, nu știi dacă și cum va funcționa, și atunci ca și resursă tu te încarci din faptul că exista deschizători de drumuri. Din asta îți iei energia la început. Apoi, mai ai nevoie de cunoaștere. Într-un fel, am înțeles de ce există atât de puține școli de business. Că business-ul se învață în “teren” și cu mentor – cineva care are rezultate în antreprenoriat și care te susține pas cu pas să ai și tu rezultate. Asta cred că e metoda de a porni ca racheta. Evident există și varianta – nu am bani, nu am cunoaștere – experiență în teren. Aceasta funcționează și ea, dar e mult mai înceată și costisitoare.
Care este cea mai mare satisfacție pe care ai avut-o de când ai ales drumul asta?
Adina Todea: Când am primit primul “mulțumesc” pentru un serviciu livrat de mine unui client. Acela a fost momentul în care am înțeles că funcționează și de acum încolo vă trebui doar să dezvolt, să cresc în afacere.
Te gândești să îți extinzi activitatea și la mai mult decât ce faci acum?
Adina Todea: Sunt în plin proces de extindere. Am 2 afaceri care funcționează: una trecuta de puțin timp de faza de startup – apart hotel care merge spre stabilizare și o distribuție și magazine de specialitate cu vinuri premium românești. De puțin timp am pus bazele noii mele afaceri de mentoring și coaching în domeniul antreprenorial și lucrez la a crește și dezvolta această afacere. În viitor îmi doresc să am o afacere în domeniul turismului experiențial. Dar asta, mai încolo, când se stabilizează afacerea de coaching.
Care este cel mai mare vis al tău în ceea ce privește business-ul pe care l-ai creat?
Adina Todea: Să ajut 100.000 de români să fie mai productivi, mai fericiți cu viața lor, să aibă timp de oamenii importanți pentru ei și de hobby-urile pe care le au.
Care ar fi sfatul pe care l-ai da unei mame care cochetează cu antreprenoriatul, dar nu are curajul de a porni?
Sunt și eu mamă și creșterea copiilor nu este o treabă chiar ușoară. Consider esențial ca în primii ani – 7 ani daca vrei, să petreci mult timp de calitate cu copilul tău – asta daca vrei să pregătești un omuleț care să devină autonom, să îi sădești cele mai înalte valori și să ai grijă la programele pe care i le implementezi. Timpul alocat copiilor este de la full job, la naștere, până la câteva ore pe săptămână în jurul maturității.
Așa că, să începi o afacere trebuie să fii conștientă că ai nevoie de timp și energie, și dacă ești în primii ani ai copilului s-ar putea să nu iți iasă, și asta nu din cauză că nu ai tu priceperea, ci pentru că pur și simplu nu ai timpul și energia respective pentru că îți este copilul prea mic. Eu lucrez la afacerea mea, acum, când fiul meu cel mic are deja 11 ani, aprox 80% din timpul alocat activității.
Apoi, îți sugerez să te focalizezi pe ce este cel mai eficient la început de drum – acel principiu Pareto – 20% de sarcini care aduc 80% din rezultate. Asta vine la pachet și cu a spune NU la anumite activități, care nu sunt atât de importante și suferă amânare. Și să ne amintim ceea ce este cel mai important: E foarte important să ai o viziune mai mare, Un rezultat important la care să ajungi cu afacerea ta. Asta te ridică din pat și îți dă motivația să lucrezi în afacerea ta.
Apoi, cum am spus și mai sus ar fi bine să înveți și daca îți găsești și un mentor, e excelent. Am dat nu un sfat, ci acele cateva care sunt cele mai importante de început.
Ești antreprenor și mamă, cum le împaci pe amândouă?
Așa le împac, ca acum, în acest an, când mi-am asumat să mă ocup mult mai puțin de copiii mei – asta după ce am discutat toată familia și am anunțat ce am de gând în afacerea mea. Le-am spus că după ce vom trece de perioada asta vom culege roadele, dar că acum e nevoie să investesc foarte mult timp, și apoi noi toți ne vom bucura de timp de calitate împreună. Spuneam și mai sus că în business e nevoie de timp și energie și trebuie să le găsești. Așa că mai bine o faci cu acordul și consimțământul întregii familii, temporar, decât să îți sacrifici sănătatea, relația sau copiii.
Surpriza Adinei Todea, Productivity Coach, pentru cititori sunt 5 premii ce constau într-o ședință de 30 minute de Coaching pentru a obține productivitate, adică să reușești să îți îndeplinesti activitățile în jumătate din timpul pe care îl aloci acum. Pe Adina o găsiți aici, unde o puteți și contacta.
Citește și
Alina Gavrilă, fondatoarea Etajul designerilor români
Daiana Rădulescu, yoga și schimbare de mindset pentru antreprenoare
Ama Mihăescu, omul creativ din spatele antreprenoarelor
Vavaly Art, bijuterii din perle create cu mult suflet
Geanina Studencu îi învață pe copii muzica prin joacă
Monica, Roxana și povestea colorată KnitsAmore
Antreprenor Creativ. Fleurane și povestea cu parfum de lavandă
Antreprenor Creativ. Andreea Paraschiv și BuzduBijoux, bijuterii cu poveste
Antreprenor Creativ. Cristina Maria Cojocariu, bijuterii energetice şi mult mai mult
Antreprenor Creativ. Art Inspir, cadouri inspirate și dedicate
Antreprenor Creativ. Astrid Deco, minuni gravate cu inima
Antreprenor Creativ. Claudia Groza Lazăr și poveștile personalizate
Antreprenor Creativ. Loredana Hurley și Prăvălie de bucurie
Antreprenor Creativ. Diana Udrea și Plicul Creativ
Antreprenor Creativ. Andreea Paraschiv și BuzduBijoux, bijuterii de poveste
Antreprenor Creativ. Mihaela Zah a imaginat împreună cu fetele ei lumea minunată Elijoy
Antreprenor Creativ. Alina Augustin, creatoarea măsuțelor cu poveste
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutăţile.