Ana Crăciun Lambru: Universul ne dă anumite lucruri doar pentru că le putem duce

Ana Crăciun Lambru este, printre altele, regizoarea unuia din cele mai frumoase spectacole pe care eu le-am văzut vreodată, Erus și Valea Generozității, care se joacă la Opera Comică pentru Copii. Teoretic, este un spectacol pentru copii, practic este o lecție de viață atât de necesară mai ales în timpurile pe care le trăim. Am văzut spectacolul în plină pandemie, prin intermediul aplicației Opera Copiilor și am aflat cu bucurie că el se va juca pe 26 iunie, pe una din scenele amenajate în curtea Operei Comice pentru Copii.

Am vrut să aflu de la Ana Crăciun Lambru cum și-a ales meseria de regizor, cum a început colaborarea cu Opera Comică și mai ales cum este să lucrezi în slujba copiilor.

Cum a început cariera ta de regizor? Povestește-ne puțin ce te-a adus aici

Joc teatru de când mă știu. Pe la 5 ani puneam jucării pe fire și păpuși pe băț și făceam spectacole pentru părinții sau prietenii mei, interpretam prin casa replici ale personajelor lui Caragiale auzite pe vinyl. Ce să mai, rudele îmi preziceau un strălucit viitor că actriță.

M-am îndepărtat puțin de drumul acesta prin școala generală, când mă gândeam să fiu medic veterinar, dar l-am regăsit în liceu când am înființat o trupa de teatru și am participat la câteva concursuri. Am aflat că exista facultatea de teatru – UNATC- și m-am pregătit pentru examen. Mă gândeam de atunci să mă înscriu la regie – aveam multe idei pentru jocul nostru din piesele din liceu , însă mi-am dat seama că aș avea nevoie de ceva mai multă experiență de viață, așa că am optat pentru actorie.

Tatăl meu m-a înscris și la Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete și acolo am și intrat. Mi-am găsit locul. M-am îndrăgostit de ideea de a da viață unui obiect și de tot ce înseamnă acest tip de teatru. Nu am o diplomă de regizor, însă experiență acumulată până acum și obținerea diplomei Master of Fine Arts în Dramatic Arts la Universitatea din Connecticut, Statele Unite, mi-au dat curaj să fac acest lucru. Până acum am reușit să spun povești frumoase de care oamenii s-au bucurat cu tot sufletul.

Dar colaborarea cu Opera Comică pentru Copii când a început și în ce context?

Înainte de întoarcerea din Statele Unite, m-am oprit la un Festival Internațional de Teatru de Păpuși în Polonia. Când eram acolo, am văzut pe internet anunțul lansat de Opera Comică pentru primul concurs de proiecte pentru tineri creatori – Stagiunea Undergrant – și m-am hotărât să aplic. Am scris proiectul împreună cu regizoarea Ioana Petre și am câștigat. Urma să scriem scenariul, să facem păpușile și să regizăm împreună spectacolul muzical Onix și Barton.

Cu puțin timp înainte de începerea producției, Ioana a primit un post foarte bun la Opera din Weimar și am rămas singură la cârmă. Am fost speriată la început, a fost un proiect cu multe provocări, dar povestea pe care am spus-o a emoționat multe inimi. Mi-am dat seama că Universul ne dă anumite lucruri doar pentru că știe că le putem duce. A fost o șansă extraordinară pentru mine și apreciez enorm încrederea celor de la conducerea Operei Comice.

Ce îți aduce colaborarea cu Opera Comică pentru Copii, care este cea mai mare satisfacție pe care o ai?

Proiectele realizate împreună cu ei m-au ajutat să mă dezvolt foarte mult, să cresc ca artist. Lucrul cu actorii și personalul tehnic la scenă, crearea păpușilor, coordonarea tuturor departamentelor – scenografie, costume, light design – mi-au oferit numeroase provocări din care am învățat enorm. Cred că cea mai mare satisfacție a fost alături de echipa din spectacolul Erus și Valea Generozității. Am pus toți suflet lângă suflet în încercarea noastră de a le reaminti oamenilor de legătura lor cu natura și acest lucru se simte în spectacol. Sunt tare bucuroasă și de cursul Laboratorul de Păpuși pe care îl țin la Opera Comică în cadrul Atelierelor Micul Artist. Am copii care sunt în al treilea an alături de mine.

Cum sunt copiii ca public și cum este să regizezi spectacole pentru ei?

Copiii sunt un public exigent. Ei nu au filtrele și îngăduința adulților. Dacă nu le place, nu se sfiesc să îți arate acest lucru. Vorbesc, se mișcă, cască, strigă, se agită. Eu creez cumva pentru mine, pentru copilul din mine. Dacă mie îmi place, dacă mă emoționează, dacă mă amuză un lucru, atunci am încredere că și ei vor fi prinși în poveste.

Care este „rețeta” succesului unui spectacol pentru copii?

Nu știu dacă există o rețetă. Sunt atât de multe spectacole frumoase pentru copii și sunt extrem de diferite. Unele pot avea un text bun, altele situații interesante. Eu încerc să creez un echilibru între emoție și umor și îmi place să conturez personaje puternice, care inspiră prin acțiunile lor.

E important să gândești bine lucrurile înainte de a porni să spui o poveste: să faci o cercetare pentru a alege estetica spectacolului, să creezi o structură bună a scenariului, să ai grijă că fiecare lucru din spectacol să aibă rostul lui – cuvânt, mișcare obiecte, păpuși, muzica, lumini – pentru a crea o poveste omogenă.

Lucrezi mult cu păpușile. Ce povești îți spun ele și cum le “traduci” pentru ochii și urechile micilor spectatori? Dar pentru cei mari ?

Păpușile pot vorbi mult mai ușor despre lucruri importante. O păpușă nu este un actor care joacă un rol. Ea este chiar personajul care se bucură sau suferă. Cred că din acest motiv suntem atât de fascinați de păpuși și obiecte animate. În momentul în care intrăm în povestea lor, ni se suspendă neîncrederea și credem în magie. Îmi place foarte mult să văd cum li se întâmplă acest lucru adulților, pentru că ei și-au spus deja de nenumărate ori că au crescut, că nu mai sunt copii și așa încep să creadă că magia nu există. Când o revăd pe scenă, într-o jucărie de pluș, cum e Iepurele Alb de exemplu, tot universul lor serios se prăbușește, iar sufletul lor este eliberat și zboară.

În felul acesta creez spectacolele cu păpuși pentru copii – pun în ele cât mai multa viață, emoție, magie.

Mai pun în spectacole lucruri de care știu că cei mici, dar și părinții lor au nevoie ca să crească. Toți învățăm și învățăm cel mai bine împreună.

Am un proiect nou, e un serial pentru copii pe youtube – Lumea lui Izi. Copiii s-au îndrăgostit de Izi, cățelușa simpatică și curioasă, pentru că se identifică și se transpun în aventurile ei. Copiii descoperă lucruri odată cu ea. Sunt la fel de mici, vulnerabili și neștiutori, dar Izi îi ajută să navigheze mai ușor emoțiile de zi cu zi și lucrurile mari cu care se întâlnesc.

Aș vrea să cercetăm mai mult cât de importante sunt păpușile în dezvoltarea copiilor. Nu doar ele spun povești celor mici, ci și ei spun povești sau trăiesc prin intermediul lor.

În străinătate păpușile sunt folosite în terapie, deoarece copiii se deschid mai repede în fața lor

Ele sunt personaje fantastice care îi pot proteja sau ajuta. Am experimentat acest lucru într-un workshop. Am fost la Spitalul Fundeni la secția Oncologie copii. După ce am realizat o păpușă șosetă cu un băiețel de undeva dintr-un sat din Moldova, acesta i-a povestit păpușii toate operațiile lui și durerea pe care a simțit-o. Nu știu dacă s-ar fi deschis așa în fața unui adult. Apoi mi-a spus: “Nu credeam că poți face ceva atât de frumos dintr-un ciorap!”. Am mai fost la o căsuță pentru copii cu diferite dizabilități. Acolo era un băiețel care înghițea ațe. Psihoterapeuta lui a rămas surprinsă să vadă că băiețelul a înțeles că ațele pot mișca picioarele marionetei și o pot face să danseze. Amândouă ne-am dorit să putem înțelege de ce nu a încercat deloc să ia ațele marionetei, ce s-a întâmplat cu el.

Cum s-a născut ideea spectacolelor cu Erus și, implicit, colaborarea ta cu Alec Blenche?

Ideea a pornit de la regizoarea Irina Slate. Ea a creat primul spectacol după cartea Erus și Valea Răbdării, care s-a bucurat de mare success. Opera Comică mi-a lansat invitația de a regiza spectacolul bazat pe a doua carte din serie, Erus și Valea Generozității. M-am bucurat enorm pentru că îmi doream de mult timp să vorbesc despre lucruri care mă dor: animalele pe cale de dispariție, tăierea pădurilor, poluarea apelor cu plastic, egoismul și lipsa generozității, faptul că toți suntem făcuți din aceeași materie, doar structurați diferit. Mi-a fost astfel ușor să adaptez scenariul și să scriu cântecele – sunt lucruri pe care le cunosc atât de bine.

Care este cel mai important mesaj pe care Erus și Valea Generozității îl transmite?

Dunia ni nyumba yetu / Pământul este casa ta (Swahili)

Dacă oamenii exersează generozitatea, atunci Pământul are o șansă. Când înțelegi rolul tău pe acest pământ, când ai empatie pentru semenii tăi și pentru toate ființele vii, nu mai poți trai în ignoranță. Nu mai poți arunca plastic fără să te gândești unde ajunge. Nu mai consideri gunoiul, un simplu gunoi. Știi că tot ce trece prin mâna ta, nu dispare, ci rămâne undeva pe această Planetă. Am suferit mult la construcția păpușilor pentru Erus, deoarece încă nu există în România materiale care să nu afecteze natura pentru a le înlocui pe cele din care se construiesc acum păpușile. Am prieteni în America și în alte țări care au început să găsească metode cât mai puțin dăunătoare pentru mediu. Intenționez să încep să fac o cercetare pentru materiale naturale sau cu amprentă de carbon foarte mică, pentru a construi păpușile din spectacolele mele.

Cum ai defini tu generozitatea?

Pentru mine generozitatea e legată de empatie. Dacă îi vezi pe ceilalți, dacă înveți să iți pese, dacă le auzi nevoile, dacă le asculți sufletul, nu ai cum să nu fii generos. Și eu încă exersez aceste lucruri. Încă mi se întâmplă să fiu geloasă și să-mi doresc totul doar pentru mine. Fac însă repede un pas înapoi și îmi dau seama că daca ud grădina mea, nu mi se mai pare că grădina altcuiva e mai verde. Cred că mulți oameni nu înțeleg că e necesar să fim generoși cu tot ce ne înconjoară, nu doar cu semenii noștri. Mulți fac acte de caritate, dar nu înțeleg Pământul și faptul că suntem atât de strânși legați. Fii generos cu viața din jurul tău – cu firele de iarbă, cu furnicile, cu balenele. Gândește-te că fiecare pas al tău , fiecare acțiune are o rezonanță în jur.

Ce îți confirmă în fiecare zi că ești pe drumul cel bun?

Bucuria oamenilor! Zâmbetele copiilor! Cuvintele celor la care ajunge ceea ce fac. Poveștile mele pe unii îi ating puțin, pe alții îi transformă definitiv. Ahh, și Universul îmi dă mereu semne pe care am învățat să le văd. El mă ghidează și eu îl urmez!