Ştiu că părerile despre cerşetori sunt împărţite. Unii, cum e mama mea de exemplu, îi alimentează periodic şi chiar se simt vinovaţi atunci când nu reacţionează la mâna întinsă, alţii, cum e Pisicul consort, nu numai că nu le dau, dar chiar îi şi gonesc atunci când insistă. Eu sunt undeva la mijloc. Nu obişnuiesc să-i alimentez pe cerșetori, dar există unele cazuri în care ceva mă atinge şi bag mâna în buzunar sau mă duc să le cumpăr alimente. Nu rezist în general bătrânilor, mai ales celor care par a fi jenaţi de postura în care se află sau mamelor cu copii.
Nu pot să nu mă întreb ce aş face eu dacă nu aş mai avea ce să îi dau copilului meu să mănânce
Şi totuşi….serile trecute dădeam ocol maşinii în care Ana dormea dusă de peste o oră, răpusă după o zi de bălăceală. Aşteptam să vină Pisicul ca să extragem exemplarul adormit şi să îl urcăm până în pat. Le-am văzut de la distanţă. Veneau uşor pe stradă, tinându-se de mână. Mama părea să aibă spre 30 de ani, era machiată uşor neglijent, cu părul roşcat prins în coadă, îmbrăcată îngrijit, în nişte pantaloni verzi mulaţi şi un soi de blazer lung, bej. Fetiţa, care părea să aibă vreo 3-4 ani, era elegantă, cu o rochiţă bufantă de vară şi săndăluţe în picioare. Mergea liniştită şi sporovăia ceva încet, parcă să audă doar ele două.
Pe măsură ce se apropiau de mine, ceva îmi spunea că imaginea idilică se va sparge în mii de bucăţele.
Doamnaaaaa, ne daţi şi nouăăăă, ne daţi doamnaaaaa? a sunat glasul mamei. În momentul ăla efectiv nu am ştiut cum să reacţionez şi am făcut ceea ce nu fac de regulă. Am întors capul şi am ales să mă uit în altă parte, să le las să treacă. Am revenit şi le-am urmărit din spate cum se îndepărtau . Mi-a părut rău şi nu prea. Am tot căutat să înţeleg ce m-a deranjat atât de rău. Poate am prejudecăţi şi m-am gândit fără să conştientizez că dacă eşti amărât automat ai haine ponosite şi eventual murdare. Poate m-a dezamăgit faptul că păreau atât de armonioase împreună şi glasul spart şi agresiv a demontat întreaga imagine. Poate atunci a fost extrem de evident falsul, impostura imaginii pe care femeia a dorit să o creeze. Poate m-a revoltat lecţia pe care o dă această mamă copilului ei, să ceară în mod agresiv de la o vârstă atât de mică.
Sau poate nimic din toate astea nu era adevărat şi eu am ales să mă uit în altă parte când aş fi putut să ajut.
Cred că nu o să aflu niciodată, poate doar dacă le voi revedea prin cartier şi îmi vor afirma sau infirma bănuielile. Până atunci îmi rămâne întrebarea dacă am avut o reacţie corectă sau dacă aş fi putut face ceva altfel.
Voi cum reacţionaţi în astfel de cazuri, ce sentimente vă trezesc persoanele care cer şi cum vă raportaţi la ele?
Citește și
Tu mai știi cum miros salcâmii?
Un exercițiu care mi-a schimbat, la propriu, viața
Iubește femeia care învață să nu fie mamă
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto: Jpost.com
