Off, iar am întârziat, chiar acum, înainte de vacanță. Parchez și dau să o trimit singură, să ajungă mai repede. Îmi aduc însă aminte că probabil o să mă mai lase să o conduc până la ușă maximum un an, poate doi dacă am noroc. Așa că închid mașina și o iau de mână. Când să pun piciorul pe trecere, aud în lateralul meu – „Unde pleci așa, nesimțito? Jeg ce ești! În așa hal de mizerie umană ai ajuns, să îmi întorci spatele?”. Înțepenesc cu piciorul pe trecere și brusc mi se pare că afară e mult mai frig decât în realitate. Nu apuc să văd sursa cuvintelor, dar cu coada ochiului văd destinatara. O fetiță de maximum 10 ani, poate mai puțin.
Ana se uită la mine nedumerită. Eu dau din umeri, bălmăjesc ceva total stupid, o mângâi pe cap și o grăbesc către școală. Ne îmbrățișăm ca întotdeauna, rămân să îi fac cu mâna pe măsură ce ajunge la fiecare tronson de scări și când nu o mai văd, sunt în siguranță să plec. Merg greu și cu capul în jos. Mă gândesc la fetița de maximum zece ani și cum a început ea ziua. Cum o să poată duce lecțiile, pretențiile doamnei, răutățile colegilor? Cât de sigură pe ea se va simți?
Oare va ști că, orice s-ar întâmpla, acasă o s-o aștepte niște brațe calde și o vorbă bună? De care poate avea nevoie și în dimineața aceea?
Mă gândesc apoi la mamă. O fi având probleme la serviciu? Sau poate a descoperit că e înșelată? O avea vreo boală gravă în familie sau ea însăși e bolnavă? Ce a putut să o supere atât de rău încât să pună cuvinte atât de grele în dimineața fiicei ei? Unde a pierdut atât de tare controlul propriilor emoții și sentimente? Ce suferințe din trecut o purta cu ea? Oare i-a părut rău? Și-a petrecut toată dimineața plină de remușcări și procese de conștiință?
M-am gândit apoi la mine. În câte momente nu aș fi vrut să îmi iau înapoi cuvintele.
De câte ori am avut impulsul să îi spun Anei ceva care să o usture și apoi, în maximum cinci minute, am regretat amarnic. Câte frustări am vărsat în vorbe goale, care însă s-au așezat greu pe sufletul copilului meu? Chiar zilele trecute mi-a spus că nu poate uita când i-am spus anumite cuvinte. Deși a trecut mult timp. Deși mi-am cerut iertare de zeci de ori și am discutat repetat subiectul. Degeaba. Le-a așezat în sertarul nesiguranței și în momentele grele, o iau la goană prin mintea ei.
Aveți grijă ce cuvinte puneți în inima copiilor voștri!
Cu ce vorbe îi lăsați la școală, cu ce îi trimiteți în lumea viselor. Ce le spuneți când vă supără sau când sunteți nervoși și vă sâcâie. Deși pentru noi sunt doar vorbe, în mintea lor simplă și pură, ele au conotații grele. Și îi pot însoți uneori toată viața.
Puneți cuvinte de încredere și iubire în sertarele copiilor voștri!
Cereți-vă iertare atunci când o dați în bară. Înlocuiți cuvintele pe care le regretați cu unele care să le dea aripi. Asigurați-i că le veți fi aproape în orice moment. Că nimic din ceea ce vor face nu vă va întoarce chipul de la ei.
Indiferent cât de tare v-au supărat, cât v-ați certat și v-ați enervat, deschideți și închideți ziua cu „te iubesc”, „am încredere în tine”, „să ai o zi bună”. Pentru ca în viețile lor de adult, să scoată capul cât mai rar un copil de maximum zece ani al cărui mamă a avut o dimineață foarte proastă.
Citește și
Nu mai creșteți genii, creșteți copii fericiți!
Tu cât respect îi arăți copilului tău?
Nu pune problemele tale pe umerii copilului tău
Vorbiți-le copiilor voștri! E cea mai bună educație!
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto – Pexels
Of, ce intamplare trista! Dincolo de efectul nociv asupra increderii copilului in sine, ar fi bine sa nu uitam ca reactiile si cuvintele noastre sunt un exemplu pe care ei sunt deseori tentati sa-l imite.
Multumim de recomandare, subiectele propuse sunt din categoria „grea”… cu impact indiferent de varsta. Iar relatia parintillor cu un copil pre-adolescent numai usoara nu e 🙂
Multumesc, Adriana! Inseamna mult pentru mine aprecierile voastre
Ce trist… 🙁
Asa este
Buna, as vrea sa particip!
Draga Anda, este nevoie sa se stranga un grup de minimum 10 persoane pentru a obtine prima categorie de discount. Voi intreba organizatoii sa vedem daca putem obtine un discount pentru mai putini doritori. Zi buna!
Cumplit de grame cuvinte i-a spus fetiței. Toti gresim, ma straduiesc cat de mult posibil sa nu judec oamenii, dar sunt asa s grele acestea…ca de marchează rau ca părinte. Nu pot sa imi imaginez cum o marchează pe fetita. Trist.
Asa este, si eu am ramas cu un gust tare amar…
Scriu de pe telefon, scuze pentru greseli!
Asa-i cu unii oameni, greu ii mai schimbi la varsta lor. Partea trista e ca nu cred ca fetita a auzit acele lucruri pentru prima si ultima data in acea dimineata! 🙁 Nu gasesc absolut nicio explicatie sau scuza pentru a spune asa ceva oricui, d-apoi propriului tau copil.
Scuze, nu pot edita – mi-am adus aminte de o faza pe care am auzit-o tot pe strada, era o fetita cu o tipa mai mare si zice fetita: ”Abia astept sa ajungem acasa sa ascultam muzica”. Si femeia: ”Lasa-ma in pace cu muzica ta si hai odata”. Mi-a venit sa plang instant.
Uneori entuziasmul copiilor pentru lucruri mici, firesti, e tare greu de dus de noi, adultii, vesnici preocupati si prea-ocupati 🙁
Multe probleme adunate si nerezolvate la timp, cel mai probabil
Grele cuvinte….Lasa urme adânci, adanci de tot!
Din pacate da 🙁
Nu există niciun motiv sa spui asemenea cuvinte nimanui, niciodata. Nu are mama aceea nicio scuza, putea sa fi fost si cataclism.
Asta cam asa e….