Now Reading
Lipsa lui „dumneavoastră” e lipsă de respect?

Lipsa lui „dumneavoastră” e lipsă de respect?

adresarea cu dumneavoastră

Dumneavoastlă îți p(l)ace toamna? Mie îmi p(l)ace mu(l)t. Dumneavoastlă vlei să te joci cu mine? Merg grăbită pe stradă și aud drăgălășeniile astea din gura unui copilaș de vreo trei ani. Din restul discuției, am dedus că era cu bunica sau bona, care îl învăța să vorbească cu dumneavoastră. Rezultatul era simpatic de-a dreptul. Atunci nu m-am abținut să mă întreb: adresarea cu dumneavoastră înseamnă respect și lipsa lui este egal cu lipsă de respect?

Putem pune atât de ușor respectul sub semnul unei formule scorțoase de adresare care, apropo, se folosește aproape exclusiv în limba română?

E în regulă să ne învățăm copiii lucruri de suprafață și să îi forțăm să păstreze niște aparențe, doar de dragul unor cutume? Pentru că așa se face și altfel se supără vecina de la 2 pe noi și nu-ți mai dă bomboane?

Oare înainte să îi învățăm adresarea cu dumneavoastră nu ar trebui să îi învățăm să salute, să mulțumească, să spună te rog?

Oare o întrebare formulată politicos, dar spusă la „per tu” este mai puțin valoroasă? Oare o urare care vine din suflet, dar nu conține adresarea cu dumneavoastră este lipsită de valoare?

La modul extrem vorbind, e ok să mă înjuri, măcar  ai fost politicos, mi-ai vorbit cu dumneavoastră

Eu nu am făcut deloc caz de adresarea cu dumneavoastră în cazul copilului meu, mai ales când era mic și nu fac nici acum. La grădiniță, chiar și la cea de stat, mi s-a părut foarte ok că educatoarele cereau să li se spună pe nume de către copii, chiar dacă două dintre ele nu mai erau tocmai la prima tinerețe. M-am bucurat să văd că se comportă firesc și nu lasă o politețe aparentă să se interpună între ele și copii. Și-au dat seama că altele sunt lucrurile pe care piticii le aveau de învățat la vârsta aia.

La școală lucrurile s-au mai schimbat și Ana a început să folosească și adresarea cu dumneavoastră. Dar, cumva, pentru că nu a fost forțată, mi se pare că lucrurile vin firesc și știe să facă schimbarea între cele două adresări, când este cazul.

O simt, însă, că îi este mai comod să vorbească la persoana a II-a singular. Și acum, serios, cui nu îi e?

Eu detest să mi se vorbească cu dumneavoastră, mai ales de către copii și persoane tinere. Nu numai că nu asociez deloc cu respectul adresarea, dar mă face să mă simt bătrână și mă indispun instant 🙂

Și mie îmi vine mai simplu să vorbesc la per tu, dar, de frică să nu fiu percepută lipsită de respect (oh, da!) sau să creadă cineva că îl iau de sus – am auzit și treaba asta, la primul contact vorbesc cu dumneavoastră. Uneori, dacă nu se sesizează celălalt, rămân așa ani de zile, chiar dacă mi se pare obositor și îmi pare că pun o distanță  pe care nu mi-o doresc între mine și omul respectiv. Tocmai de asta îmi doresc să îmi educ copilul altfel.

Să nu se împiedice de formă, ci să creeze fondul. Să nu poleiască exteriorul, ci mai degrabă că cultive interiorul. Să nu zâmbească în față și să fie politicos de complezență, ci să vorbească din inimă. Să fie autentic și onest, nu formal și conformist.

Ție adresarea cu dumneavoastră ți se pare semn de respect?

Citește și

Cum crești un copil curajos și dezinvolt?

Eu trăiesc și pentru mine, nu doar pentru copilul meu

Cum le facem educație sexuală copiilor în funcție de vârstă?

Mamă de copil școlar, mai greu decât cu un sugar

Dacă îți plac articolele mele, te invit să urmărești pagina de Facebook pentru a fi la curent cu noutățile.

Sursa foto – Pexels.com

View Comments (5)
  • Si eu ma impiedic adesea de aceasta formula de adresare. Nu ,,dumneavoastra” ma face mai respectoasa. Dimpotriva, mi se pare ca pune o bariera intre mine si interlocutor. Cu toate astea cunosc persoane carora ma adresez in felul acesta, dar le simt ,,la per tu”(vezi Mimi) :))))) Sunt formala? 🙂

  • sa stii ca eu am reflectat in ultimavreme serios la aspectul asta si am ajuns la concluzia ca are si domnirea asta rolul ei.
    ma refet in primul rand la copii.
    nici eu nu l am obligat sau indrumat in vreun fel pe al meu copil sa spuna adultilor dumneavoastra. la un moment dat am observat ca spune mai ales adultilor necunoscuti asa. dar parintilor colegilor, neamurilor, profesorilor, foarte rar.
    observand insa atitudinea copiilor fata de adulti, felul in care copiii se trag de sireturi cu profesorii si alti adulti, felul in care raspund, ma face sa ma intreb daca nu cumva mergem pe un drum nu tocmai bun. nu zic acum ca doar formula de adresare rezolva totul, dar cred ca impune cumva o anumita atitudine.
    inca studiez problema :).

    • Mai, eu zic ca atata timp cat ii invatam ce inseamna respectul cu adevarat – sa vorbesti frumos, sa ceri frumos, sa nu ridici tonul cand iti aperi punctul de vedere, etc., nu va exista acel tras de sireturi. Depinde si cum se face el. Eu, in liceu, am avut un profesor de fizica cu care ne trageam intr-adevar de sireturi. Era cel mai iubit profesor si singurul pe care mi-l amintesc cu drag. Nu am fost nerespectuosi o data cu el, iar ora era ora. Stiam, ne nota, nu stiam, ne penaliza, dar mereu cu zambetul pe buze si mereu intr-o relatie super relaxata

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top