Now Reading
Activități de Paște pentru copii. Cum ne distrăm în vacanță?

Activități de Paște pentru copii. Cum ne distrăm în vacanță?

Nu știu voi cum sunteți, dar pe mine brambureala asta de coduri și zăpezi, dublata de situația familială nu tocmai roz, mi-a zăpăcit complet ideea de Sărbătoare, de Paște, de iepuraș. Dar cum nu sunt singură pe lume, vreau nu vreau, trebuie să mă adun și să încropesc de-o sărbătoare. La capitolul culinar, în afara tradiționalelor ouă colorate, de care o să ne ocupăm împreună, mare lucru nu am în plan, așa că m-am gândit să mă scot cu câteva activități de Paște. Pe Pisicul consort l-am pus șef de lucrări la decorarea casei, iar eu o să prestez una alta cu mândra.

Am adunat câteva idei și m-am gândit să le împărtășesc și cu voi, poate sunteți la fel de lipsiți de planuri și de inspirație.

Activități de Paște pentru copii

Coșulețe cu aranjamente florale

Nu puteam să încep decât cu domeniul la care mă pricep, așa că în fruntea de activități de Paște sunt aranjamentele colorate și parfumate.

Ce vă trebuie?

Un coșuleț colorat, după preferințele fiecăruia. Un burete floral, flori de primăvară și accesorii de tot felul – ouă de polistiren, pui, buburuze, ciupercuțe. Opțiunile sunt nelimitate, buget să fie. Udați buretele, lăsându-l să se scufunde în apă, îl așezați în coș, înfigeți florile după  imaginație. Puteți acoperi totul cu mușchi, adăugați accesoriile și gata. Partea bună e că vă puteți juca nelimitat, în funcție de chef și disponibilitate. Nu trebuie să fiți specialiști ca să vă iasă ceva frumos. Cum le spun copiilor la ateliere, important e să vă placă vouă și să puneți acolo o parte din sufletul vostru.

Aranjament floral pentru Paște

Aranjament floral de Paște

Coroniță de Paște

Tot din categoria „făcut în regi proprie” sunt și coronițele pascale.

Ce vă trebuie

O coroniță de polistiren, pe care o acoperiți cu panglică sau o coroniță mușchi sau de paie; flori din fetru, ouă mici de polistiren, puiuți decorativi, etc., un pistol de lipit sau un lipici bun. Nu aveți de făcut decât să lipiți, după bunul plac, accesoriile pe coroniță.

Coroniță decorativă de Paște

Iepuraș din șosetă

Ana a făcut la școală diferite figurine din șosete și a fost tare încântată.

Ce vă trebuie: o șosetă,  orez pentru umplut, elastice subțiri „de borcane”, fundă decorativă, ochișori mobili, pom-pons albi pentru codiță, foarfecă.  Se umple șoseta cu orez, se leagă cu elasticele, astfel încât să se formeze capul și corpul, se lipesc ochii și se decorează după bunul plac.

Sursa foto – Pinterest

Iepurași din prosop

Frățiori cu iepurașii din șosetă sunt iepurașii din prosop.

Ce vă trebuie: un prosop mai pufos și mic (de mâini), ochișori mobili, fundă, pom-pons alb și un pic de îndemânare. Cu puțin ajutor, copilul își poate crea singur un pluș pentru somn.

activități de Paște
Sursa foto – Pinetrest

Iepurași și puișori din suluri de hârtie igienică

Ce vă trebuie: suportul pentru suluri de hârtie (gol), acuarele, carton colorat și bucăți de fetru pentru urechi, ochișori mobili, sârmă plușată pentru mustăți, pom-pons pentru codiță sau puf pentru aripioare. Se pictează suportul de hârtie, se taie urechile din carton și fetrul, se lipesc urechile, ochișorii, mustățile și pom-ponșii sau puful.

activități de Paște
Sursa foto – Powerfull Mothering via Pinterest

Iepurași din farfurii

Un lucru e sigur: o să aveți mulți iepurași făcuți de copii anul ăsta în casă 🙂

Ce vă trebuie: farfurii de carton sau de plastic de unică folosință, ochișori mobili, fetru sau cariocă neagră pentru mustăți, pom-pons roz pentru năsuc, carton alb și roz pentru urechi. Se taie cartonul în formă de urechi de iepure. Se lipsesc urechile, ochișorii și se desenează mustățile.

activități de Paște
Sursa foto – Pinterest

Tablou cu ou din nasturi

Mi s-a părut o idee tare drăguță și m-am grăbit să o trec pe lista cu activități de Paște.

Ce vă trebuie: o ramă foto albă, goală, nasturi dediferite dimensiuni și culori, lipici și multă răbdare. Se desenează conturul oului pe ramă și se lipesc nasturii pe carton. Cu răbdare 🙂

Sursa foto – Pinterest

La capitolul ouă decorate, opțiunile sunt foarte multe. Puteți alege ouă de polistiren, pe care să le decorați și să le pictați după plac sau puteți decora ouăle fierte.

Noi avem pe listă anul ăsta musai „ouăle în ciorap”, așa cum le făceam în copilărie

Ce vă trebuie: ouă fierte, vopsea preparată, ciorap de nailon, elastic „de borcane”, frunze – noi folosim de pătrunjel cel mai des. Se lipește frunza de oul fiert, se introduce cu grijă oul în ciorap, se leagă ciorapul si se scufundă în vopsea. Se lasă câteva minute, confrm instrucțiunilor de pe plic și se scoate. Poze promitem după vopsire 🙂

Voi ce activități de Paște mai faceți cu ai voștri copii?

Citește și

6 activități distractive cu materiale reciclate

5 jocuri care dezvoltă inteligența emoțională a copilului

Mini-colecție cu idei de jocuri noi

Mini-colecție de jocuri

Sursa foto: Freepik.com

Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


Copyright Ioana Marinescu Sima 2020 | Branding & Website realizat de Ama Mihaescu CREATIVE STUDIO 

Scroll To Top