Copile drag,
Ai venit în viața mea când te doream mai mult și te așteptam mai puțin. Ai dat peste cap toate certitudinile medicale și m-ai învățat că nimic nu este imposibil. Mi-ai arătat că tot ce trăisem până atunci nu se compară vreun pic cu ce aveam să trăiesc. Mi-ai întors lumea și ai scos la suprafață ce nici măcar eu nu știam că e acolo. M-ai făcut să îmi pun întrebări și să vreau mai mult de la mine și de la viață.
Pentru că, de mână cu tine am înțeles ce înseamnă viața
M-ai învățat că pot să dorm doar câteva ore pe noapte, ca apoi să o iau de la capăt la primele raze de soare. Că pot trăi mâncând pe fugă. Că pot lucra printre creioane colorate, jucării și întrebări în cascadă. Lângă tine am descoperit că două mâini pot legăna, hrăni și mângâia în același timp. Că orice durere pălește în fața neputinței de a-ți vedea copilul suferind. Că uneori ai vrea să poți trăi în locul lui tristețile și dezamăgirile.
M-ai învățat să privesc copacii înfloriți primăvara, să mă bucur de prima ninsoare, să râd cu poftă la o bătaie cu perne. Că viața nu este despre ce, unde și cât, ci este despre cu cine și cum. Mi-ai spus cu fiecare acțiune a ta că doar prezentul contează. La tine văd ce înseamnă să nu renunți atunci când vrei ceva. Ești cel mai bun negociator pe care l-am întâlnit. Tu mă înveți că orice problemă are cel puțin două fațete. Și multe rezolvări.
Că niciodată nu e prea târziu, prea greu sau fără rost să te joci.
Mi-ai testat limitele și le împingi în fiecare zi tot mai departe. Mă provoci să merg adânc în mine, să caut, să vindec. Cu cât e mai greu, cu atât ești mai determinată. Mi-e tot mai clar că, dincolo de a-mi fi copil, îmi ești vindecător și mentor, iar misiunea ta e una profundă.
Te rog iartă-mă pentru momentele în care vreau să te schimb, să te fac să încapi în lumea mea fixă și plină de limite, în loc să te las să îmi dărâmi zidurile. Iartă-mă pentru clipele în care nu te înțeleg și nu te accept. Iartă-mă atunci când nu am răbdare sau chef, atunci când uit să râd și să mă bucur. Când uit că erai să nu fii și cea mai mare binecuvântare e că ești.
La mulți ani, copile drag, rămâi lumină și bucurie!
Citește și De la dublă infertilitate, la șapte ani de fericire.
Dacă vă plac articolele Pisicii, vă invit să daţi like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursa foto copertă – Pexels