Unul din lucrurile despre care oamenii cu care interacționez îmi cer să scriu mai des este subiectul copiilor și gestionării lor în timpul divorțului și după. Nu este o temă ușoară, așa că nu am reușit să îl abordez atât de des, dar am încercat să adun, din experiență proprie și din ceea ce am citit pe site-uri internaționale și în studii, câteva din greșelile cele mai frecvente pe care le fac părinții și care sporesc efectele negative ale divorțului asupra copiilor.
Ce pot spune eu la 2 ani de la separare este că efectele negative ale divorțului asupra copiilor nu se văd imediat. De multe ori, copiii încearcă să fie tari în acele momente, să se transforme în suport pentru unul dintre părinți sau pentru amândoi și ajung, într-un fel, să își înăbușe propria durere. De aceea, să nu vă mirați dacă aveți parte de reacții întârziate și atunci când copiii ar “trebui” să fie bine, ei par să se afle abia la început sau în plin proces de gestionare a situației care, deși poate nu mai este chiar nouă, pentru ei a reprezentat o schimbare uriașă. Așadar, cuvântul de ordine este răbdare. O merită, au nevoie de ea și este de datoria noastră ca adulți să ne adunăm pentru ei și să le fim aproape așa cum putem. Sigur, de la teorie la practică e ceva, suntem oameni și e normal să facem greșeli, mai ales la început, când suntem vulnerabili, dar și pe parcurs, pentru că procesul e destul de lung și variază în funcție de mulți factori.
Nu o să vorbesc aici despre alienarea parentală, care se întâmplă atunci când unul dintre părinți caută în mod deliberat să îndepărteze copilul de celălalt părinte. Acesta este un subiect separat și este mai mult de competența specialiștilor să îl definească și să îl trateze. Eu o să mă refer strict la lucrurile pe care le fac părinții, conștient sau inconștient și care contribuie la efectele negative ale divorțului asupra copiilor.
Nu vreau să arăt cu degetul, nici să vă fac să vă simțiți vinovați. Și eu le-am făcut pe toate absolut și încă poate le mai fac, dar măcar acum sunt mai conștientă, mă prind când o dau în bară și caut să mă reglez și să evoluez.
Bun, să vedem așadar care sunt cele mai frecvente 7 acțiuni care sporesc efectele negative ale divorțului asupra copiilor
Transformă copiii în purtători de mesaje
Atunci când părinții evită să comunice între ei pentru că vor să evite conflictele, le cer copiilor să transmită un mesaj. De exemplu, „Spune-i mamei tale că vreau să schimb weekendurile în acest weekend” sau „Spune-i tatălui tău să te asiguri că ți-ai făcut temele când vii acasă”. Uneori facem asta involuntar, nu neapărat ca să evităm discuțiile directe, cât pentru că este mai comod să transmitem ceva când copilul oricum vorbește la telefon cu celălalt părinte. Pe mine Ana mă taxează de fiecare dată și îmi spune că ea nu e mesager sau curier și mă forțează să fac lucrurile așa cum trebuie. La fel procedează și cu tatăl ei. Copiii care însă nu au puterea să își înfrunte părinții nu vor face asta și vor duce mesajele de colo colo, chiar dacă asta îi va face să se simtă inconfortabili.
Amestecă copiii în probleme financiare
Subiectele legate de bani nu ar trebui discutate în fața copiilor, nici chiar dacă se referă la cheltuielile care îi privesc. Sau mai ales atunci, pentru că este posibil să le creați un sentiment de vinovăție. Copiii se pot simți stresați, triști, vinovați, furioși sau își pot dezvolta o stimă de sine scăzută.
Critică celălalt părinte
Atunci când un părinte face comentarii critice despre celălalt părinte, în special despre caracterul său, copilul este stresat deoarece, în mod inconștient, își aplică critica. Este riscant pentru copil să apere părintele care este criticat, așa că de obicei rămân tăcuți și interiorizează durerea. Este destul de greu să nu facem asta, mai ales dacă suntem obișnuiți cu a critica și dacă suferim, în special în perioada “caldă”, când suntem răniți și acționăm mult din emoții. Totuși, pe măsură ce avansăm în procesul de vindecare, este important să ne temperăm aceste accese. Dacă avem noroc, copilul ne va trage de mânecă și va fi semnalul de alarmă, dar e bine să nu ne bazăm pe asta, ci să avem noi controlul.
Chestionează copilul despre viața celuilalt părinte
Recunosc că și aici mă simt cu musca pe căciulă și a trebuit să lucrez la asta. Atunci când întrebările implică viața personală a fostului partener și nu sunt legate de siguranță sau probleme practice, copilul este pus în poziția de a fi spion. A pune un copil în această poziție îl poate face să se simtă vinovat pentru că l-a trădat pe celălalt părinte, confuz (își poate face speranțe false despre o posibilă împăcare), fie lipsit de importanță. În locul acestor întrebări-spion, care oricum nu își au rostul, alegeți să îi puneți întrebări copilului despre el și cum se simte.
Au o atitudine critică față de noul partener al fostului lor
Când un părinte intră într-o nouă relație, celălalt este aproape întotdeauna foarte interesat de noul partener și poate fi critic sau poate percepe ca o amenințare pentru copii această nouă relație. Acest lucru este mai probabil dacă celălalt părinte este încă singur. Este posibil ca părintele respectiv să aibă probleme de siguranță cu privire la un nou partener, precum și preocupări cu privire la cât de ok se comportă noua persoană față de copii. Chiar și fără aceste preocupări, când arată o lipsă de interes sau critică atunci când copilul descrie activități cu celălalt părinte și noul partener, el comunică dezaprobare. Efectele negative pot fi faptul că copilul începe să fie supărat pe celălalt părinte, îl închide pe noul partener și / sau nu vrea să meargă la casa celuilalt părinte, deoarece se simte neloial pentru că îi place noul partener. Totul se traduce, pe scurt, în vinovăție și mai multă destabilizare pentru copil, așa că e bine să evităm cât putem să facem asta.
Nu au o relație bună unul cu altul
Copiii vor ca părinții lor să fie prieteni și chiar iubitori unul față de celălalt. Da, nu e un secret că cei mai mulți copii își doresc o împăcare a părinților, chiar dacă rațional știu că acest lucru nu este posibil. Atunci când există conflicte sau o lipsă de prietenie și comunicare, copiii sunt stresați sau dezamăgiți. Ei vor doar să se simtă „normali”, ca prietenii lor ai căror părinți sunt încă căsătoriți. Așa că este bine ca părinții să încerce să aibă o relație amiabilă sau măcar să le fie aproape copiilor, împreună, în momente cheie – de ziua loc, de sărbători, etc.
De multe ori, e posibil să nu realizăm efectele acestor situații asupra copiilor, mai ales dacă ei nu se exteriorizează și nu prezintă un disconfort vizibil. Cum spuneam, eu am noroc, că am barometrul “viu” lângă mine și mă trage de mânecă atunci când o iau pe arătură. Dacă copiii sunt însă tăcuți, nu înseamnă neapărat că nu sunt afectați, așa că e bine să vorbim cu ei, să le punem întrebări ca să aflăm ce simt și să lucrăm noi în permanență ca să evoluăm și să mergem spre echilibru.
Sunt curioasă dacă vă regăsiți și voi în greșelile astea, dacă le-ați făcut măcar pe unele dintre ele.
Citește și
Greul copilului cu părinți divorțați, cel mai greu de dus greu
Învățați-vă copiii că viața nu e un tablou perfect!
Ce facem cu copiii când trecem prin perioade grele în familie?
Ce-ar fi să trăim, în loc să ne refacem viața?
5 gânduri pentru femeile care trec printr-un divorţ
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
