Inițial, am vrut să pun titlul „2021, dacă mai ai frați pe acasă, ține-i acolo”, dar apoi mi-am dat seama că aș fi un pic nedreaptă. 2021 a fost un an dificil, ca și ceilalți doi de dinainte, dar a adus și multe lucruri bune, poate mai greu perceptibile la o privire superficială. Primul ar fi sănătatea, pe care am ajuns să o apreciez de ceva vreme, poate de la vârstă, poate de la experiențele din ultima vreme, poate pentru că am încheiat anul cu investigații medicale. De doi ani, în urma evenimentelor tumultoase din viața mea, a stilului de viață pe care nu mai reușesc să îl echilibrez și probabil și din cauza cifrei din buletin, mă cam lupt cu dereglări de tot felul, suspiciuni cu denumiri pompoase, care din fericire nu se adeveresc.
După ce în 2020 am fost suspectă de premenopauză preoce și cancer de col uterin – da, nu am mai povestit despre asta, dar am avut vreo două luni un morcov cu pădure cu tot 🙂 – ultima suspiciune a fost de tiroidă autoimună, diagnostic infirmat în urmă cu câteva zile. Mai sunt câteva analize de făcut și la anul, dar se pare că „buba” majoră tot la emoțional e, fizic lucrurile sunt în grafic.
Dincolo de aspectul sănătate, 2021 a fost un an amestecat
L-am început cu multe frământări, pentru că mă găseam într-o colaborare care nu rezona cu modul meu de a vedea lucrurile, dar și pentru că îmi tot dădea ghes ideea de a pleca din nou pe cont propriu, nu doar să lucrez independent pentru altcineva, ci să lucrez pentru mine. Tot învârtind idei și cerând inspirație și ghidaj de mai sus, s-a conturat combinația între dezvoltare personală și spirituală și pasiunea mea mai veche flori și astfel a apărut Flori cu sens.
Sunt mândră și recunoscătoare pentru că m-am mișcat rapid cu lansarea conceptului și am reușit să îl scot în lume la Lavanda Fest, în iulie. Am creat singură singurică un set carduri de citire cu flori (similare cardurilor cu îngeri sau mesaje motivaționale), am avut ideea colțului foto cu sens, care a avut mare succes și a fost solicitat și la ediția de iarnă, prilej cu care m-am ales cu a doua participare la târg, am încercat să creionez conceptul de vindecare prin flori, l-am și testat cu succces în sesiuni de coaching, am făcut două ateliere de creație florală pentru copii, am creat o colecție de aranjamente de început de școală și una de Crăciun.
Dacă trag linie, da, am făcut, dar mi-au lipsit clar focusul și organizarea
Mi-aș fi dorit să mă concentrez mai mult pe ideea de vindecare prin flori, să fac mai bine înțeles conceptul și să îl duc către cât mai mulți oameni. M-am biciut mult pentru asta, apoi am realizat că sunt încă într-o fază incipientă, mai ales pentru un concept nou și inovativ și că era firesc să fie așa, ba chiar e posibil ca etapa asta să mai dureze și anul care vine. Ce știu însă este că am învățat din anul ăsta să prioritizez și să mă organizez mai bine, să planific și să acționez, teoretic fără frică și neîncredere, practic o să vedem dacă iese.
A fost un an plin, pentru că, pe lângă ce am făcut pentru Flori cu sens, am fost implicată în alte două proiecte – atelierele de scriere creativă de la Opera Comică pentru Copii, pe care le țin de doi ani și jumătate deja și grupul de suport după divorț, Divorce Journey, unde am fost coach asistent, o exepriență din care am învățat multe, cu fiecare grup coordonat, cu fiecare experiență împărtășită.
Pe lângă toate astea, am scris mult, că de, facturile nu stau. Deși momentan scriu destul de mult pe o remunerație destul de mică sunt foarte recunoscătoare că am găsit forma de a îmi procura un venit lunar fără presiune și constrângere, până reușesc să produc din ce îmi doresc. De ce a fost însă nevoie din partea mea a fost multă capacitate de organizare și determinare, să îmi fac un ritm de scris, să pun singură biciul pe mine, că altfel nu-l punea nimeni și contul era gol la final de lună. Dar am reușit, cel puțin din toamnă să fac asta, să mă organizez, să îmi fac un ritm de lucru în care să le integrez pe toate.
Prețul plătit a fost oboseala, cauzată mai mult de stresul emoțional, dar și de programul haotic
Nu o dată anul ăsta m-am trezit pe buza burnout-ului, nu neapărat de muncă fizică, deși a fost și aia din greu, cât mai mult de consum psiho-emoțional. Pot spune că partenera mea de nădejde de anul ăsta a fost anxietatea, tradusă printr-un gol uriaș în stomac, care nu mă părăsea până spre 11-12 ziua, uneori și mai bine. Am tratat-o cu panică inițial, ceea ce a făcut-o să crească precum un cozonăcel bine dospit, apoi am aplicat diferite strategii, metode, tehnici. Unele au mers, altele nu, dar am învățat multe și așa mi-a mai sclipit o idee, pe care o voi pune în practică în 2022.
Ca să închei cu partea profesională, dar și emoțională de eu cu mine, că se leagă, anul ăsta a fost proba curajului și a nebuniei pentru mine, m-a dus pe culmi înalte, dar m-a și trântit de pământ. De fapt, mai mult m-am trântit singură, că de, unii nu învață decât după ce dau cu capul zdravăn de câteva ori. Vorba ceea, mai bine mai târziu decât niciodată.
Din punct de vedere al dezvoltării mele, am continuat și anul ăsta lucrul cu mine
Am încercat lucruri noi, dar nu foarte multe. Am descoperit tehnica EFT, care de data asta a și funcționat, o mai încercasem în trecut fără succes, iar acum, pe ultimele zile din an am descoperit yoga tradițională, datorită minunatei Daiana Rădulescu, care m-a invitat inițial în podcastul ei „Antreprenoare cu misiuni”, apoi mi-a dat șansa, mie și altor zeci de femei, să încercăm un program susținut de yoga.
Deși mi s-a părut mult timp că yoga nu e pentru mine, e pur și simplu wow și e posibil să fie parte a „rețetei de liniștire și echilibrare” pe care o caut de ani de zile. Restul părții sunt eu :-). Am mai mers și la psiholog, dar parcă nu mai rezonez până la capăt cu asta, am meditat, cu mai mult sau mai puțin succes, am participat la câteva programe – Journey Intensive și seminarul de abundență, care au deschis cumva calea către „nebunia” pe care am făcut-o anul ăsta.
Pe final de an, am realizat că am nevoie de ajutor pe parte de business și am apelat la Ana Nicolescu, pe care o știu de ani buni, o admir pentru cum se reinventează acum și care a organizat un mastermind pentru planificarea businessului pe 2022. Planificarea nu mi-a ieșit încă, dar asta nu are treabă cu Ana sau cu materialul de curs, ci cu mine, că încă dospesc ideile și îmi adun curajul. Ce am reușit însă a fost să capăt claritate, să știu de ce am nevoie în anul ce vine ca să pot dezvolta acest vis. Ce știu sigur acum este că, chit că îl schimb, ajustez, relansez de zeci de ori, nu îl abandonez până nu știu că am făcut tot ce am putut.
Pe lângă toate, înot și pe valurile adolescenței. Nu a mea, a copilului, deși am niște dubii uneori 🙂
Pe parte de „părințeală” am reluat cursele prin oraș, pentru că Ana a reluat activitatea la Opera Comică pentru Copii, unde a jucat în două spectacole – premiera School of rock și Madagascar. A fost și asta extrem de obositor și provocator. În rest, jonglăm cu adolescența, atât eu cât și adolescenta din dotare și ne rugăm la Doamne Doamne – mai mult eu – să ne dea putere să fim cât de des se poate deasupra norului gri al stărilor de toate felurile, schimbărilor bruște, nervilor din senin, nevoilor de senzații tari și lista rămâne deschisă.
De când trece Ana prin adolescență parcă experimentez și eu sindromul ăla al tatălui care se îngrașă și îi e rău când e partenera gravidă. Ei bine, eu am multe momente în care regresez în adolescență și mă surprind în caruselele emoționale de care sincer nu îmi era foarte dor, dar sigur au un sens al lor.
La capitolul „puiul ciorii” mai bifăm și primul videoclip din viața artistică a Anei, dar și semne clare de evoluție la pian, care în sfârșit a prins-o și a început să îi placă.
Am reușit să și călătoresc, mult mai mult ca în 2020. Tot n-am ajuns în Grecia, dar am mers la bulgari, am trăit experiența Milano cu peripeții și am mers și în câteva locuri frumoase din țară. În timp ce scriu articolul ăsta, mă uit la un munte plin de zăpadă din Bucovina și așa mai împlinesc un vis, acela de a petrece un colț de iarnă în locurile astea binecuvântate.
Una peste alta, a fost încă un an în care m-am ținut pe linia de plutire și un pic mai mult
Deși nu pare la prima vedere, a fost un an plin, în care s-au întâmplat multe, un an obositor mental, incert afară și în interior. 2021 a fost fix cum a ieșit și retrospectiva asta, o salată cu de toate, din care sper să desprind esențialul. Până una alta, prima concluzie trasă intuitiv este că dacă eu sunt bine, totul din jur se așează și se clarifică. Mai încet sau mai greu, dar se așează, așa că focusul pe mine, grija și atenția față de corpul , mintea și sufletul meu vor fi prioritate de top, dincolo de orice.
Îmi propun să planific mai mult, dar și să mă las surprinsă, să lupt pentru lucrurile în care cred și pe care mi le doresc, dar și să știu să mă opresc și să dau drumul când e cazul, să mă țin mai mult de relațiile care contează și să simt pe care e cazul să le închei, să lucrez cu mine, dar să știu să iau și pauză și doar să culeg roadele.
Pot spune că, deși m-a solicitat mai mult decât prevede legea, 2021 a avut cumva un rol de încununare a perioadei mele grele, de care e cazul să nu mă mai agăț și să o las să plece, să fac loc și binelui și frumosului și liniștii în viața mea. Am zis 🙂
Vă doresc un an cu bucurie, pe care să îl trăiți și să îl simțiți și din care să vă luați exact ceea ce vă trebuie.
La Mulți Ani!
Citește și
Primiți cu fiica rătăcitoare? Nu ofer garanții, doar multă inimă
2021, anul în care am nevoie, din nou, de planuri
Lecția lui 2019. Puterea e în tine
Când știi că tu ești întregul, nu mai cauți o jumătate
Niciun copil nu e prea mare pentru o îmbrățișare de mamă
Iubește-mă când merit cel mai puțin
Dacă vă plac articolele mele, vă invit să dați like paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu noutățile.
